Prima SCHIMBARE de antrenor în Superliga după terminarea sezonului regular! Petrolul a rămas fără „principal”
Petrolul Ploieşti, locul 10 în Superliga, a anunţat, sâmbătă seară, despărțirea de tehnicianul Florin Pîrvu.
Cei de la Petrolul ar fi căutat de mai multă vreme un înlocuitor pentru Florin Pîrvu, iar principala variantă ar fi Marius Șumudică, care a devenit de curând liber de contract.
Prima SCHMBARE de antrenor în Superliga după terminarea sezonului regular! Petrolul a rămas fără „principal”
Conducerea clubului prahovean a vrut să-l demită încă din iarnă, dar fanii i-au convins pe șefi să-l păstreze pe tehnician până la finalul acestui sezon, ceea ce s-a întâmplat doar până sâmbără.
“Ca urmare a unei decizii luate de comun acord, colaborarea dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul principal Florin Pîrvu a ajuns, astăzi, la final, la aproape un an şi o lună distanță de la momentul în care tehnicianul prelua conducerea echipei noastre.
Cu Florin Pîrvu pe bancă, cel care a dus mai departe munca unui alt petrolist, Nicolae Constantin, Petrolul a terminat stagiunea precedentă pe locul 8, iar în actuala ediție de campionat a avut un parcurs care a dat speranțe justificate pentru o calificare în play-off, cu victorii obținute în fața Rapidului, chiar în Ciulești, contra campioanei en-titre, Farul Constanța, sau, în Bănie, împotriva Universității Craiova.
În total, Florin Pîrvu i-a condus pe „lupi” în 48 de partide oficiale (45 în Superliga și 3 în Cupa României), bilanțul său fiind de 16 victorii, 16 rezultate de egalitate și 16 înfrângeri.
Componența viitorului staff tehnic al echipei noastre va fi comunicată în perioada următoare, imediat ce aceasta va fi definitivată.
Mulțumim, Florin Pîrvu! Mult succes mai departe!”, se precizează în comunicatul clubului ploieştean.
Cine este Florin Pîrvu?
În vârstă de 49 ani, Florin Pârvu s-a născut la Ploieşti şi a debutat ca jucător la Petrolul în prima divizie în sezonul 1995-1996. A avut apoi o experienţă de doi ani în China, la Henan, revenind la Petrolul, unde a continuat până în 2001, când s-a transferat la Dinamo Bucureşti. A mai jucat pentru FC Braşov, Universitatea Craiova, Stal Alcevsk (Ucraina), AEL Limassol (Cipru), din nou Petrolul, CS Otopeni, Chimia Brazi şi CS Turnu Severin, echipă la care şi-a încheiat cariera de jucător şi început-o pe cea de antrenor, ca secund al lui Marian Bondrea.
El a mai fost antrenor secund la Petrolul, în mandatul din 2014 al lui Răzvan Lucescu, iar mai apoi la Rapid Bucureşti.
Ca antrenor principal, el a condus în România formaţiile Chimia Brazi, Conpet Ploieşti. Ultima oară a activat ca principal în China, la Henan, acolo unde a fost tehnicianul formaţiilor U19, U21 şi, ultima dată, al echipei a doua a clubului.