Prima sportivă a României calificată la JO 2024, poveste uluitoare: „Tata are patru neveste și 30 de copii”! Cum e atacată familia de tribul rival
Delvine Relin Meringor reprezintă primul sportiv al României care se califică la Jocurile Olimpice de la Paris.
Atleta din Kenya, ce are cetățenie română, a făcut o serie de declarații incredibile pentru siteul CSA Steaua, clubul unde este legitimată.
Delvine Meringor s-a clasat a treia la maratonul de la Barcelona, cu timpul de 2h 20:48, și a reușit să se califice la JO din 2024.
Prima sportivă a României calificată la JO 2024 are o poveste uluitoare
Are cetățenie română din 2021. Atleta e pregătită de Valentin Anghel, antrenorul care dă campioane pe bandă rulantă, are o poveste de viață uluitoare.
Provine dintr-o familie numeroasă, tatăl ei având patru neveste și 30 de copii.
„Din primele zile de școală am început să alerg. Casa mea era la peste 5 kilometri, așa că alergam de acasă la școală și înapoi. Era ca un fel de antrenament. Aproape 10 ani am făcut acest traseu. Plus că mă mai trimitea mama și la magazinul din satul nostru, alți kilometri”, spune Delvine pentru CSA Steaua.
„Am o fiică de 6 ani, pe care o cheamă Shelly, după Shelly-Ann Fraser-Pryce (n.r. campioană olimpică, sprinteră din Jamaica). Soțul meu o admiră foarte mult și după ea i-am pus numele. A făcut și el atletism acum mult timp, era sparing partner” a mai spus ea.
„E bogat (n.red. – tatăl), dar doar în neveste. Altfel nu e bogat. Fiecare nevastă stă în alt sat. Cu mama mea, are opt copii. Suntem șase fete și doi băieți. Pe toți îi iubesc. Tata are patru neveste și 30 de copii. Deci eu am 29 de frați” a mai declarat Delvine, tatăl ei având 59 de ani, iar bunica din partea mamei doar 49 de ani.
Familia e atacată de tribul rival
„Mi-aș aduce fetița și soțul în România, pentru că părinții mei nu vor să vină. În Kenya viața este nesigură. Sunt multe atacuri din partea triburilor rivale. Noi facem parte din tribul Pogot. Tribul nostru rival este Turkana. Când ne atacă, fugim de acasă în satul vecin și ne întoarcem a doua zi. Femeile și copiii fug, bărbații rămân să lupte! De obicei suntem atacați noaptea, ziua e liniște. Din tribul meu mai fac parte și alți alergători kenyeni cunoscuți…Am început să fac atacuri de panică de la astfel de evenimente” continuă Delvine.
Cel mai mult îmi place mămăliga cu salată. În Kenya avem un preparat asemănător care se cheamă ugali. E mai tare ca mămăliga voastră. Combin mămăliga cu salata de obicei. E ciudat, dar mie îmi place așa – Delvine Relin Meringor
„După cursa de la Barcelona știți cum coboram scările? Îmi mutam picioarele cu mâna (râde). De obicei, după maraton, te dor toate, ai febră, dar în două-trei săptămâni organismul se reface” a mai spus atleta, care a comentat și despre JO de la Paris: „Până la medalie la Jocurile Olimpice mai e mult de muncă. Vreau lucrul ăstă, îmi doresc enorm. Știu că e șansa vieții mele de a nu mai fi săracă”.