Primăria Iași a pierdut procesul cu Politehnica Iași

Publicat: 30 10. 2012, 16:36
Actualizat: 03 02. 2019, 12:20

Judecătorii din cadrul Tribunalului Județean au respins marți acțiunea formulată de Primăria Iași în contradictoriu cu firma care a patronat fostul club de fotbal Politehnica Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Instanța a respins astăzi (n.r. – marți) acțiunea prin care municipalitatea solicita returnarea unei sume de 2,999 milioane de lei de la SC FC Politehnica SA, în baza unui contract de asociere în participațiune. Acest dosar a fost inițial la Judecătoria Iași, apoi a ajuns la Tribunal”, a declarat judecătoarea Camelia Toderică, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iași.

Magistrații ieșeni au considerat că reclamanții nu au făcut dovada faptului că firma amintită, care se află în procedura falimentului, ar fi datorat acești bani municipalității.

Pe 31 august 2009, municipalitatea, prin primarul Gheorghe Nichita, a dat în judecată clubul Politehnica Iași, la care era președinte de onoare, pentru a recupera 2.999.000 de lei, sumă cu care a fost finanțat clubul de fotbal în baza unui contract de asociere în participațiune încheiat în 2006.