Primele CUVINTE pentru Marius Șumudică la Rapid! „Ştiu că sunt aşteptări. Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri”

Publicat: 21 08. 2024, 10:33
Actualizat: 21 08. 2024, 10:35

Echipa de fotbal Rapid are un nou antrenor: Marius Şumudică. Tehnicianul român ăl înlocuiește pe nord-irlandezul Neil Lennon.

În vârstă de 53 de ani, “Şumi” va sta pe banca Rapidului din nou după 13 ani.

Primele CUVINTE pentru Marius Șumudică la Rapid! „Ştiu că sunt aşteptări. Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri”

Ca antrenor, pe lângă experienţa de pe banca Rapidului, din sezonul 2010/2011, când i-a condus pe giuleşteni în 29 de etape, Marius Şumudică a mai antrenat la Astra Giurgiu, alături de care a şi ridicat trofeul de campion, Farul Constanţa, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, CFR Cluj, dar şi formaţii din străinatate, ca Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.

„Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleştiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment. Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator faţă de această echipă.

Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile aşa cum trebuie şi să ieşim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea aşteaptă.

Ştiu că sunt aşteptări. Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reuşesc, este plăcerea vieţii mele! Fotbalul mi-a dat tot în viaţă, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viaţă! Am fost campion cu Rapid şi sper să fiu campion cu Rapid şi din postura de antrenor. Acesta este visul meu”, a declarat noul antrenor al Rapidului.

Rapid, abia pe locul 11 în Superliga

Antrenorul giuleştean îl va antrena din nou pe căpitanul Cristian Săpunaru, cel alături de care a câştigat campionatul din 2016, cu Astra Giurgiu.

După şase runde, Rapid ocupă locul 11 în Superliga României, cu cinci remize şi o înfrângere.

Primul meci cu Marius Şumudică pe bancă se va disputa vineri seara, de la ora 22:00, atunci când Rapid va întâlni Politehnica Iaşi în deplasare.