Prima pagină » Sport » Primele declarații ale Monicăi Niculescu, după cucerirea celui de-al doilea titlu WTA din carieră

Primele declarații ale Monicăi Niculescu, după cucerirea celui de-al doilea titlu WTA din carieră

Primele declarații ale Monicăi Niculescu, după cucerirea celui de-al doilea titlu WTA din carieră
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, sâmbătă, că este bucuroasă și încrezătoare după ce a câștigat turneul de la Guangzhou, al doilea ei titlu WTA, informează wtatennis.com.

„Am fost foarte bucuroasă când s-a terminat meciul, pentru că era foarte cald și umiditatea mare. Dar a fost extraordinar pentru mine să termin astfel. Am foarte multe emoții acum, simt în mare parte bucurie și încredere. Este al doilea meu titlu WTA și este o senzație extraordinară”, a spus Niculescu.

Românca a vorbit și despre Na Li, care și-a anunțat retragerea din activitate: „Este trist că Na Li se retrage. Însă a avut o carieră frumoasă și chiar nu este ușor să îți revii după atât de multe operații la genunchi. Ne va fi dor de ea. Sper să o văd la turnee. Este foarte amuzantă. O fată extraordinară. A fost o onoare să joc împotriva ei înainte de retragere”.

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 60 WTA, a câștigat turneul de la Guangzhou, cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, după ce a trecut în finală de sportiva franceză Alize Cornet, locul 22 mondial și favorita numărul 2, scor 6-4, 6-0.

Monica Niculescu se află la al doilea titlu din carieră, după ce în 2013 s-a impus la turneul de la Florianopolis. Ea a mai jucat două finale la Luxembourg, ambele pierdute, în 2011 și 2012.

Niculescu este a șasea reprezentantă a României care a câștigat mai mult de un titlu WTA, după Virginia Ruzici, Irina Spîrlea, Ruxandra Dragomir-Ilie, Alexandra Dulgheru și Simona Halep.

Autor

Citește și