Primul meci de fotbal pe Stadionul Arcul de Triumf, primele scaune rupte! Imagini horror după partida Dinamo – Sepsi Sf. Gheorghe din Cupa României | FOTO
Fanii prezenți la cocheta arenă Arcul de Triumf, majoritatea dinamoviști, nu s-au comportat cu toții civilizat la partida de fotbal din Cupa României, Dinamo-Sepsi 2-3.
S-au distrus bunuri ale stadionului dat în folosință acum 2 ani. Asta spre deosebire de fanii de la rugby, aici s-au jucat zeci de meciuri interne și internaționale, unde nu s-au înregistrat pagube în rândul scaunelor sau instalațiilor electrice.
Sâmbătă s-a disputat România-Chile la rugby, scor 30-23, cu 4.000 de spectatori, a venit marți seara Dinamo-Sepsi, cu peste 5.000 de fani în tribune. Duminică se va juca, de la ora 13.30, România-Uruguay tot în sportul oval.
Acste pagube survin chiar la primul meci de fotbal profesionist jucat pe Arena Arcul de Triumf, scrie Prosport.
Primul meci de fotbal pe Stadionul Arcul de Triumf, primele scaune rupte! Imagini horror după partida Dinamo – Sepsi Sf. Gheorghe din Cupa României | FOTO
Dinamo a fost învinsă, marţi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a doua a grupei A a Cupei României Betano.
Au marcat Francisco Junior ’16, Păun ’58 şi Patriche ’88 (autogol) pentru învingători, respectiv Patriche ’82 şi Roşu ‘90+3 pentru Dinamo. Pentru a evolua pe „Arcul de Triumf”, cei de la clubul din „Ștefan cel Mare” au achitat 18.000 de euro, dar acum li se vor imputa și costurile pagubelor rezultate.
Vom vedea azi ce pagube au fost la meci. Am văzut niște poze, dar cred că sunt doar câteva zeci de scaune rupte. Sunt daune minore, pe care le vom remedia în cel mai scurt timp
Vlad Iacob, administrator special FC Dinamo
Fanii sportului-rege s-au plâns că nu sunt lăsați să evolueze pe un stadion pe care și-l revendică rugby-ul.
Stadionul Arcul de Triumf a fost modernizat de Compania Naţională de Investiţii în 2020, ulterior fiind trecut în administrarea Ministerului Sportului. Înainte de cedarea sa către CNI, administrarea arenei sportive era făcută de Federaţia Română de Rugby, care s-a arătat în mai multe rânduri nemulţumită de trecerea stadionului la minister.
Arcul de Triumf a fost al doilea stadion finalizat dintre cele patru pe care România s-a angajat că le va moderniza pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti. Primul a fost Stadionul Steaua, a cărui recepţie a avut loc la 27 noiembrie 2020, apoi la începutul lui 2021 și cel de lângă Mănăstirea Cașin.