Primul transfer în Superliga din 2023: Alexandru Ișfan pleacă de la FC Argeș și va juca la Universitatea Craiova! Cifrele și clauzele acestei mutări-surpriză
Este oficial: FC Argeș și Universitatea Craiova s-au înțeles privind transferul definitiv al jucătorului Alexandru Ișfan (22 de ani).
Formația din Trivale a postat un comunicat pe site-ul oficial în care confirmă despărțirea de fotbalist.
Alexandru Işfan a fost transferat definitiv, iar acesta va îmbrăca tricoul Ştiinţei pentru următorii 3 ani şi jumătate, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.
Venit în vara lui 2021 de la CS Mioveni, Alex a bifat 67 de meciuri în toate competițiile pentru FC Argeș, reușind să marcheze 8 goluri și să paseze decisiv de 5 ori.
Primul transfer în Superliga din 2023: Alexandru Ișfan pleacă de la FC Argeș și va juca la Universitatea Craiova! Cifrele și clauzele acestei mutări-surpriză
În sezonul trecut, Alex a pus umărul la calificarea în play-off, dar și la accederea în semifinalele Cupei României, după o pauză de 17 ani.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din această echipă minunată, în perioada în care am purtat tricoul în care au făcut istorie atâția mari jucători.
Am învățat atât de multe și am crescut ca jucător datorită încurajării și sprijinului pe care l-am primit de la antrenori, colegi și suporteri
Deși sunt emoționat, voi rămâne mereu legat de FC Argeș. Mulțumesc din suflet tuturor!
Sper ca echipa să își atingă toate obiectivele!” a fost declarația lui Alex Ișfan la momentul plecării sale către Craiova.
Îi mulțumim lui Alexandru și suntem fericiți că a fost unul dintre noi în tot acest timp. Îi dorim mult succes în carieră! Argeșul va fi mereu casa ta, Alex”, anunță FC Argeș.
FC Argeș l-a vândut pe Alexandru Ișfan la Universitatea Craiova pentru 650.000 de euro plus TVA și un procent de 25 % dintr-un viitor transfer, conform ProSport, care a mai aflat că în contract au mai fost puse două clauze prin care piteștenii vor încasa bani în funcție de performanțele oltenilor cu noua achiziție pe teren.