Problemele lui Chivu nu se mai opresc. Jucătorul a fost operat la Miami
UPDATE: Chivu a fost operat cu succes la Miami
Fundașul formației Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost operat cu succes la un deget de la piciorul drept, intervenția chirurgicală având loc la Miami, informează presa italiană.
Conducerea clubului milanez nu a comunicat perioada de indisponibilitate a jucătorului.
Inter Milano debutează în noul sezon din Serie A, duminică, pe teren propriu, cu Genoa.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Fotbalistul român Cristian Chivu a fost operat, luni, la unul dintre degetele piciorului drept. Este pentru a treia oară când Chivu se operează la același deget, însă de această dată intervenția a avut loc în SUA, nu în Italia.
Problemele lui Chivu au început în august 2012, când fotbalistul român și-a luxat degetul, la un meci contra lui Hajduk Split. Fostul căpitan al naționalei s-a operat după câteva zile, însă intervenția a fost una nereușită. Chivu s-a operat din nou în octombrie 2012, însă acum problemele au reapărut.
De această dată, Chivu a ales să se trateze la clinica unui specialist din Miami. „Cristi a cunoscut un medic foarte bun în Miami și a ales să se opereze acolo”, a declarat un apropiat al fotbalistului.
Aceasta nu este nici pe departe cea mai mare problemă a lui Cristi Chivu. Jucătorul român a fost trecut pe linie moartă de noul antrenor al lui Inter, Walter Mazzarri, deși mai are un an de contract cu milanezii. Chivu a cerut un milion de euro pentru a pleca de la Inter, decizie criticată de jurnaliștii din Peninsulă.