Provocarea Simonei Halep pentru președintele Klaus Iohannis

Publicat: 04 02. 2015, 16:00

„Vreau să le mulțumesc organizatorilor, am jucat foarte multe turnee aici și mă bucur să revin la Galați. Sperăm să câștigăm noi, pentru că suntem la noi acasă și e frumos să jucăm așa. În echipă e diferit de jucat, eu în primul rând voi juca pentru toți oamenii care vin la meciuri. O să fac tot ce pot să câștig meciurile mele și să mă adaptez cum trebuie la eveniment. Spania e o echipă cu jucătoare cu experiență, dar noi vrem să ne impunem. Sper ca președintele să vină și să cântăm împreună imnul României”, a spus Halep.

În noiembrie Simona Halep l-a invitat, prin intermediul prosport.ro, pe Klaus Iohannis să cânte imnul alături de jucătoarele din echipa României la întâlnirea cu Spania, care va avea loc, în februarie 2015, la Galați, în Cupa Federației, iar președintele a acceptat invitația.

Miercuri, în conferința de presă a echipei României, jucătoarea Monica Niculescu a declarat că își dorește foarte mult o victorie cu Spania: „Ne dorim foarte mult o victorie la Galați, în fața propriilor suporteri. Sper să-i facem fericiți și mândri pe cei care ne susțin. Îmi doresc să jucăm bine în ambele zile. Noi suntem o echipă unită”.

Irina-Camelia Begu a afirmat că experiența de la Australian Open îi dă mai multă încredere și crede că o va ajuta foarte mult. „Rezultatele îmi dau încredere și consider că voi juca cel mai bun tenis al meu în continuare. E o mândrie să jucăm pentru România”, a adăugat Begu.

În echipa României la meciul cu Spania, din Grupa Mondială II a Fed Cup, vor figura Simona Halep, locul 3 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA, Monica Niculescu, locul 49 WTA și Alexandra Dulgheru, locul 87 WTA.

Garbine Muguruza, 24 WTA, Silvia Soler-Espinosa, 69 WTA, Lara Arruabarena, 91 WTA, și Anabel Medina Garrigues, 446 WTA, au fost convocate de căpitanul nejucător Conchita Martinez la Spania.