Psiholoaga de la BOX se pregătește să devină mental coach înainte de Olimpiada de la Paris 2024!

Publicat: 03/08/2023, 12:20

Lăcrămioara Perijoc este pasionată de tot ce ține de psihicul uman, a făcut cursuri de dezvoltare personală și de speaker motivațional, a citit zeci de cărți de specialitate și învață să devină psihoterapeut și să lucreze cu sportivii pe partea mentală.

„Dacă ar fi să vorbesc cu Lăcrămioara de acum 12 ani și cu cea care sunt acum, aș spune că sunt două persoane diferite”, își începe povestea drumului spre succes, Lăcrămioara Perijoc, sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Paris.

Până la calificarea la cea mai mare competiție sportivă din lume, drumul pugilistei de 29 de ani a fost unul extrem de greu și plin sacrificii: „Dacă stăm să ne gândim cred că am muncit de când m-am apucat de box, de peste 10 ani. Nu pot spune că am avut vreo dată mai mult de o lună de zile pauză.Am fost tot timpul în pregătire și am încercat să mă depășesc continuu, să fiu din ce în ce mai bună”.

De la un psihic slab, la speaker motivațional

Pentru a deveni cea mai bună versiune a sa, în toți acești ani, sportiva a investit enorm pe partea de dezvoltare personală. „La început, aveam ambiție, aveam dorința de a câștiga, eram genul de sportiv cu calități fizice foarte bune, dar din punct de vedere al mentalului eram foarte slabă. Plus că erau și părerile din jur care spuneau România este slabă, România nu poate să câștige, și atât de mult mi se băgase chestia asta în cap încât și eu credeam…noi suntem România, cine suntem noi să ne batem cu Rusia”, a declarat Lăcrămioara Perijoc, sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Paris, la box, categoria 54 kilograme.

După ce a început să lucreze la psihicul ei, să își schimbe modul de a gândi, au venit și rezultatele, iar în 2019 a devenit campioană europeană. Dar nimic din toate acestea nu au apărut peste noapte. Lăcrămioara a lucrat mult cu ea: „Am început să citesc foarte mult, să interacționez cu oameni care au o gândire despre succes, despre a fi campioni și a fi cei mai buni. Am făcut cursuri de dezvoltare personală, am lucrat pe această parte în care am descoperit valorile. Am descoperit să mă cunosc pe mine, să îmi cresc încrederea în mine și stima de sine, am citit foarte mult, am făcut și cursuri de speaker”.

După atâtea ore de studiu și cursuri de specialitate, pe „Lăcră” a devenit interesată de psihicul uman și se pregătește să urmeze o facultate de specialitate: „Îmi place foarte mult psihologia , în ultima vreme citesc cărți de psihologie și vreau să dau la o facultate de psihologie”.

Sportiva a terminat prima un curs de speaker motivațional, unde a avut ca temă un discurs special: „A fost despre viața mea, despre un vis pe care eu mi l-am setat încă din copilărie. Atunci când am absolvit cursul, eram încă în pregătirea mea de a-mi îndeplini visul de a fi la Olimpiadă. La jumătate de an de când am absolvit cursul am reușit să mă calific la Jocurile Olimpice”.

Pe viitor, Lăcrămioara vrea să se specializeze în mental coaching și să le predea lecții tinerilor sportivi: „Cred că avem nevoie de mental coach și mi-ar plăcea foarte mult să aprofundez această parte și să reușesc pe viitor să cresc generații de sportivi puternic mental”.

A prins biletul de Paris la Jocurile Europene din iunie

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, la finalul lunii iunie, la Cracovia, acolo unde au avut loc Jocurile Europene. Pugilista a câștigat medalia de argint la categoria 54 de kilograme și a obținut biletul pentru Paris 2024: „Pentru mine acum Parisul se vede foarte frumos. Am o liniște, sufletească că sunt calificată, dar pot spune că e o altfel de presiune pe care o simt. Nu îți dorești să ajungi la JO și să fi doar prezent, vrei și o medalie cât mai strălucitoare. Și dacă până la calificări am avut parte de o muncă extraordinară, foarte multe situații prin care am trecut, sunt sigură că în acest an până la jocuri vor fi și mai multe și munca va fi și mai grea. Această calificare pentru mine a meritat toate sacrificiile și toată munca aia grea pe care am depus-o în tot parcursul acesta de sportiv”.

Până acum, România are 5 sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. David Popovici, la natație, calificat în proba de 100 m, Lăcrămioara Perijoc, la box, la 54 kilograme, Vlad Stancu, la natație, în probele de 1.500 m și 800 m, Andreea Miklos, la atletism, în proba de la 400 m și Delevine Relin Meringor, la atletism, la maraton.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...