Pugilistul român Alexandru Macingo, cercetat după ce a bătut 5 persoane, abandonează Campionatele Naționale
Pugilistul clujean Alexandru Macingo, în vârstă de 16 ani, legitimat la CS Voința, este cercetat sub control judiciar pentru lovire, după ce inițial a fost reținut pentru 24 de ore.
Potrivit anchetatorilor, la sfârșitul săptămânii trecute, Alexandru Macingo și alți cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 și 26 ani au lovit, fără motiv, mai mulți trecători, pe o stradă din Cluj-Napoca.ț
Conform reprezentanților Poliției Județene Cluj, cei șase tineri erau beți și au agresat cinci persoane, iar în urma incidentului au fost reținuți pentru 24 de ore, însă procurorii Parchetului Judecătoriei Cluj au dispus eliberarea lor sub control judiciar.
Surse judiciare afirmă că agresorii le-ar fi spus anchetatorilor că au vrut să copieze un joc violent numit „Knock-out game”, un fenomen inventat în SUA care presupune să dobori victima cu un singur pumn. Conform acelorași surse, pugilistul a declarat în fața anchetatorilor că agresiunile au avut loc „la mișto”.
Aceleași surse spun că, în momentul în care procurorii Parchetului Judecătoriei Cluj au dispus eliberarea celor șase sub control judiciar, la dosar nu existau certificate medico legale care să ateste gravitatea faptei.
Președintele Clubului Sportiv „Voința” Cluj, Gheorghe Căpraru, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că antrenorul pugilistului Alexandru Macingo i-a transmis că acesta nu mai poate boxa la Campionatele Naționale care se desfășoară în această săptămână, cu toate că era favorit la titlul național.
„Am aflat din presă despre cele întâmplate. Eu nu am vorbit cu cei de la Federația Română de Box, mi-a transmis antrenorul că nu îl lasă să boxeze, noi l-am înscris. Nu spune nimic nici el, nici tatăl lui. Marți dimineața totul a fost în regulă, iar după-masă avea meci. M-a sunat antrenorul Hertz, apoi antrenorul lotului de juniori, Titi Tudor, să întrebe ce s-a întâmplat. Mai multe nu știu. Băiatul era favorit la titlul național, îmi pare rău de ce s-a întâmplat, dar nu cunosc detalii”, a declarat Căpraru.
La rândul său, antrenorul boxerului legitimat la CS „Voința”, Alexandru Hertz, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu crede că sportivul pe care îl antrenează ar fi în stare să facă „ce se spune”.
„Nu l-au lăsat să boxeze de la Federație, nu se știe ce s-a întâmplat. Băieții implicați sunt în anchetă. Este suspendat, nu ni s-a spus altceva. Nu s-a întrunit Comisia de Disciplină a Federației. Va avea loc Biroul Federal. Probabil că vor aștepta și finalul anchetei Poliției. Nu știu ce să cred despre ceea ce zice lumea, dar când zic atâția oameni același lucru, poate o fi adevărat. Unii zic că au fost două bande și a fost o încăierare și pentru ceva fotbaliști. Acum, ce să zic? Nu știu dacă e adevărat, mie băiatul nu mi-a spus nimic. Așteptăm rezultatele de la Poliție, bine ar fi să nu fie adevărat ce se spune”, a declarat Hertz.
Campionatele Naționale de Box de la Cluj-Napoca, la care ar fi urmat să participe și Alexandru Macingo în limitele categoriei 60 de kilograme, au început luni și se încheie duminică.