Ranieri: Mutu e ca și copilul meu, dar și Marica și Stancu sunt foarte buni
„Mutu este ca și copilul meu. Este un jucător plin de calități, un marcator de clasă. Însă cred că și Marica, Stancu și alții sunt jucători foarte buni”, a spus Ranieri într-o conferință de presă.
Claudio Ranieri a precizat că pentru echipa României meciul cu Grecia este un prilej de revanșă după barajul pentru Cupa Mondială, pierdut în fața grecilor. „Cred că echipe din grupă sunt bune, mai puțin Insulele Feroe, celelalte sunt la fel de dificile. Respectăm mult echipa României. România a pierdut calificarea la Cupa Mondială și este un prilej bun de revanșă. În plus, campionatul România a început de șase etape, iar la noi abia a început. Pregătirea este foarte importantă acum”, a afirmat Ranieri.
Echipa națională a României va debuta, duminică, de la ora 21.45, în preliminariile Campionatului European din 2016, urmând să întâlnească selecționata Greciei, pe stadionul Karaiskakis din Pireu.