Prima pagină » Sport » Rapid a renunțat la unsprezece jucători de la deschiderea procedurii de insolvență

Rapid a renunțat la unsprezece jucători de la deschiderea procedurii de insolvență

Rapid a renunțat la unsprezece jucători de la deschiderea procedurii de insolvență
Echipa Rapid a renunțat la unsprezece din cei treizeci și patru de jucători din lot de la deschiderea procedurii de insolvență a clubului hotărâtă de Tribunalul București la 7 decembrie 2012.

Surse din cadrul grupării giuleștene au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că jucătorii cărora li s-au reziliat contractele unilateral sau cu acordul părților sunt Blaze Ilijoski, Romeo Surdu, Marius Bilașco, Renan da Silva, Stefan Figueiredo Pereira, Iulian Apostol, Nemanja Milisavljevici, Milos Pavlovici, Marius Constantin, Ovidiu Burcă și Glauber Berti.

În locul acestora, conducerea tehnică a promovați jucători de la echipa a doua a clubului.

Într-o situație specială se află fundașul Vladimir Bozovici, care nu s-a prezentat la reunirea lotului de joi, așteptând decizia FIFA la memoriul depus pentru a deveni liber de contract.

Conform site-ului oficial al FC Rapid, la primul antrenamentul oficial din acest an condus de Marian Rada au fost prezenți 28 de fotbaliști. Lotul este următorul: portari – Peterson Pecanha, Călin Albuț, Virgil Drăghia, Alexandru Mișa; fundași – Rui Duarte, Ionuț Voicu, Cristian Oros, Adrian Grigore, Wallace da Silva, Octavian Abrudan, Cătălin Păun, Alexandru Dăescu, Vasile Nicolae; mijlocași – Ovidiu Herea, Paul Codrea, Nicolae Grigore, Alexandru Ioniță II, Mihai Roman, Alexandru Coman, Filipe Teixeira, Ștefan Grigorie, Florin Călin, Andrei Matei; atacanți – Daniel Pancu, Alexandru Ioniță I, Dorin Goga, Andrei Ciolacu și Mădălin Martin.

Vineri, Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a suspendat judecarea cazurilor a nouă jucători rapidiști până la încheierea procedurii de insolvență în care se află SC FC Rapid SA.

Fotbaliștii Daniel Oros, Ovidiu Burcă, Ionuț Voicu și Alexandru Ioniță au depus memorii doar pentru plata salariilor restante, în timp ce Rui Duarte, Ovidiu Herea, Mihai Roman, Ștefan Grigorie și Nicolae Grigore au solicitat Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor și încetarea raporturilor contractuale.

FC Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii și angajații clubului fiind neplătiți de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii și față de alte societăți. La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport