Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a anunțat că, în urma incidentelor de la finalul meciului dintre FC Rapid 1923 şi Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 1-2, Rapid a primit o amendă de 22.500 lei, în timp ce Universitatea Craiova are de plătit doar 5.000 lei.
„FC Rapid 1923 vs. Universitatea Craiova – Incidente – În baza art.82.1 şi 3.a) şi c) din RD, raportat la art.83.2.d) din RD, se sanţionează clubul FC Rapid 1923 cu o penalitate sportivă de 22.500 lei; În baza art.82.2 şi 3.b), raportat la art.83.2.c), cu aplicarea art.54.2 din RD, se sancţionează clubul Universitatea Craiova cu penalitate sportivă de 5.000 lei.”, au anunţat ofcialii comisiei FRF.
La finalul meciului de pe Arena Naţională, dintre cele două echipe, suporterii rapidişti au aruncat cu obiecte înspre teren, punând în pericol integritatea fizică a antrenorului Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, şi s-au opus ieşirii jucătorilor oaspeţi de pe teren, înspre vestiare.