RAPID – STEAUA 1-1. Laurențiu Reghecampf: Încercăm să câștigăm acest campionat pe teren și de aceea am revenit pe gazon
Antrenorul echipei Steaua București, Laurențiu Reghecampf, a declarat, duminică seară, referitor la incidente, după remiza din meciul cu Rapid București, scor 1-1, că formația sa încearcă să câștige campionatul pe teren și de aceea a revenit pe gazon după întreruperea jocului.
„Noi încercăm să câștigăm acest campionat pe teren, de aceea am și revenit pe teren la zece minute de la incidente. Noi am decis cu toții să revenim și cred că a fost hotărârea cea mai bună. Decizia de a ieși de pe teren a fost a arbitrului, dar îl felicit că a fost de acord ca meciul să se reia. Eu am spus dinainte ce am auzit de la suporteri și am spus și că noi venim aici să jucăm fotbal, nu să ne batem. Chiricheș a fost lovit din tribună la faza aceea, dar nu trebuie să mai vorbim despre asta, nu contează. E păcat că acești suporteri, care trebuie lăudați pentru felul cum au cântat, nu s-au compartat la fel și până la finalul partidei”, a spus Reghecampf.
Tehnicianul stelist a afirmat că nu știe dacă managerul Mihai Stoica a fost lovit în meleul produs pe teren. „Nu am văzut dacă a fost lovit Mihai Stoica. Nu au fost agresiuni între jucători și oficiali. La pauză am fost udat cu un pahar cu apă, e un gest urât, dar nu mai contează”, a precizat Reghecampf.
Laurețiu Reghecampf consideră că Steaua a făcut un meci bun: „În mare am făcut un meci reușit, un meci bun, însă faptul că am primit gol în debutul primei reprize ar trebui să ne dea de gândit, pentru că nu putem să începem mereu meciurile de la 0-1. Trebuia să câștigăm acest meci mult mai devreme, nu la bara lui Iancu din final. Păcat că nu am reușit totuși să marcăm în ultimul minut”.
Echipele Rapid și Steaua au terminat la egalitate, duminică, pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, scor 1-1 (1-0), în derbiul etapei a XXVI-a a Ligii I, meci marcat de incidente atât la început, cât și spre final. Golurile au fost marcate de Herea ‘9 pentru Rapid și Bourceanu ’81 pentru Steaua.
Partida a început cu o întârziere de aproximativ cinci minute, din cauza fumigenelor, făcliilor și artificiilor aprinse de suporterii de la tribuna a II-a și peluza a doua. În jur de șase torțe au ajuns pe teren, în jumătatea echipei Steaua, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a le îndepărta. La solicitarea arbitrului Sebastian Colțescu, organizatorii i-au avertizat pe suporteri prin stația de amplificare, în două rânduri, să nu mai arunce cu artificii și torțe în teren pentru că FC Rapid riscă sancțiuni.
Și la începutul reprizei secunde s-au aprins torțe și fumigene în peluza a doua, dar fără să fie aruncate pe teren.
Jocul a fost întrerupt aproximativ cinci minute, din minutul 83, din cauza obiectelor contondente aruncate de fani pe teren. După ce fundașul stelist Iasmin Latovlevici a refuzat să execute un aut pentru că erau aruncate diverse obiecte spre el, s-a aruncat o sticlă în teren, iar Chiricheș a căzut lovit de un obiect mic. În direcția managerului Mihai Stoica s-a aruncat inclusiv cu un scaun.
Arbitrul Sebastian Colțescu a decis întreruperea meciului, după care a avut loc un meleu între jucătorii și oficialii celor două echipe. Arbitrul i-a invitat pe jucători la vestiare și le-a cerut să nu mai stea în mijlocul terenului. Jucătorii steliști și managerul Mihai Stoica au încercat să ducă o parte din obiecte către oficialii LPF, dar au fost împiedicați de jucătorii și oficialii rapidiști. Imediat după marcarea golului de egalizator, Mihai Stoica a ieșit de pe banca de rezerve și a fost lovit de o sticlă aruncată din tribune.