Rapid vrea să transfere din Serie A. „M-am uitat la trei jucători de la Genoa şi cred că cel puţin pe doi dintre ei îi vom aduce”

Publicat: 23 12. 2024, 13:43

Marius Şumudică a anunțat că în această iarnă Rapid va aduce cel puțin doi jucători de la Genoa, echipă unde Dan Șucu a devenit acționar majoritar.

Dinamo – Rapid s-a încheiat la egalitate, 0-0, și pe lângă meci și obiectivele echipei, Șumudică, antrenorul formației giuleștene, a anunțat și ce transferuri așteaptă în pauza competițională.

Pe lângă străini, Rapid îl vrea și pe Denis Ciobotariu, de la Sepsi.

Rapid vrea să transfere din Serie A. „M-am uitat la trei jucători de la Genoa şi cred că cel puţin pe doi dintre ei îi vom aduce”

„M-am uitat la trei jucători de la Genoa şi cred că cel puţin pe doi dintre ei îi vom aduce. Vrem să ne întărim, ţinta numărul unu după 1 ianuarie este Denis Ciobotariu, după care aceşti doi jucători de la Genoa care sunt peste nivelul campionatului nostru. Eu sper să îi vedem pe aceştia doi în cantonamentul nostru din Dubai”, a spus Marius Șumudică, după derby-ul Dinamo – Rapid, 0-0.

Dan Şucu e de zilele trecute acționar majoritar la Genoa, unde are 77 la sută din club, și anunța după oficializarea mutării că Rapid, unde de asemenea e acționar majoritar, va beneficia de un parteneriat. „Din clipa în care am investit la Rapid am avut dorinţa de a găsi o soluţie pentru a avea parteneriate cu diferite cluburi importante din diferite ţări europene. Iar dacă acest parteneriat merge şi pe ideea de proprietate comună, cu atât mai bine. Nu există nicio variantă ca Rapid să nu beneficieze de acest parteneriat. Speranţa mea este ca atât Rapid, cât şi Genoa să beneficieze de acest parteneriat. Este în avantajul ambelor cluburi” declara omul de afaceri.

Suntem la două puncte de play-off şi calificaţi în sferturile de finală ale Cupei României, cu şanse mari de a merge în semifinale. Ar fi extraordinar dacă în final am readuce Rapidul în cupele europene după 13-14 ani. După Sărbători vom juca două meciuri acasă, cu Iaşi şi Craiova, şi calculul meu este să câştigăm minimum 4 puncte. Dacă vom reuşi 6 atunci cu siguranţă vom fi pe loc de play-off. Însă mai sunt multe meciuri de disputat, sunt 27 de puncte în joc. Practic, eu cred că va fi o luptă în trei, noi, Petrolul şi Sepsi, pentru ultimul loc de play-off – Marius Șumudică, antrenor Rapid