Răzvan Burleanu și-a adus colaborator spaniol la FR de Fotbal! Cine este Ruben Rodriguez

Publicat: 01 03. 2023, 17:19

Spaniolul Ruben Rodriguez se alătură, din această lună, echipei Federaţiei Române de Fotbal, în calitate de manager Performance Data & Insights Unit, şi va coordona activitatea analiştilor video la loturile naţionale.

Ibericul va contribui la întărirea colaborării cu academiile de juniori şi se va implica în dezvoltarea unui mod de lucru profesionist la nivelul loturilor de juniori în ceea ce priveşte analiza video şi interpretarea datelor, în concordanţă cu Strategia Tehnică a FRF.

Răzvan Burleanu și-a adus colaborator spaniol la FR de Fotbal! Cine este Ruben Rodriguez

Ruben Rodriguez a mai activat în cadrul FRF, făcând parte din staff-ul lui Mirel Rădoi la naţionala U21, în perioada 2018-2019, timp în care tricolorii au obţinut calificarea la EURO 2019, unde au ajuns până în semifinalele competiţiei. Ruben deţine Licenţa UEFA Pro, a fost antrenor al echipei Juniori B a clubului Valencia.

A coordonat activitatea academiei Valenciei din România şi în trecut a fost analist video la echipa naţională a Bulgariei, unde a colaborat cu Lyuboslav Penev.

În ultimii trei ani a activat în staff-ul echipei naţionale a Qatarului, cu care a fost prezent la Campionatul Mondial de la finalul anului trecut.

FRF a tăiat în carne vie în cazul Mihai Pintilii

Fostul fotbalist Mihai Pintilii, care ocupă în organigrama clubului FCSB funcţia de delegat, a fost sancţionat cu 4 etape de suspendare şi 6.800 de lei de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal pentru că antrenează echipa bucureşteană fără să deţină licenţa Pro.

Conform soluţiei Comisiei, publicată pe site-ul oficial al FRF, clubul FCSB a primit la rândul său o penalitate sportivă de 10.000 de lei pentru că i-a permis lui Pintilii să antreneze şi l-a instalat de formă pe Leonard Strizu, tehnician care deţine licenţa Pro.