Prima pagină » Sport » Răzvan Raț: Ar trebui să sărbătorim atunci când ajungem la Rio, sub statuia lui Iisus

Răzvan Raț: Ar trebui să sărbătorim atunci când ajungem la Rio, sub statuia lui Iisus

Răzvan Raț: Ar trebui să sărbătorim atunci când ajungem la Rio, sub statuia lui Iisus
Fundașul naționalei României, Răzvan Raț, a declarat, marți seară, după victoria din meciul cu Estonia, scor 2-0, de pe Arena Națională, că este mândru de ce a realizat prima reprezentativă și speră ca "tricolorii" să aibă noroc în dubla manșă din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială.

Fundașul naționalei României, Răzvan Raț, a declarat, marți seară, după victoria din meciul cu Estonia, scor 2-0, de pe Arena Națională, că este mândru de ce a realizat prima reprezentativă și speră ca „tricolorii” să aibă noroc în dubla manșă din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială.

„Cu mulțumirile de rigoare mergem la baraj. Noi am avut doar 2-0, dar cu ocaziile avute am fi putut să mai marcăm. Rămâne să ne pregătim la cluburi și să ne facem treaba cât mai bine la baraj. Îi chemăm pe suporteri să vină la meciul de acasă pentru că avem nevoie de ei. Deocamdată se vede doar barajul. Lumea nu trebuia să-și creeze o falsă impresie că suntem la Cupa Mondială. Dacă se întâmpla altceva decât ne-am fi dorit toți, s-ar fi spus că suntem o generație de ratați. Dar nu este așa, suntem o generație care nu a avut rezultatele celei de dinainte. Nu pot spune pe cine am prefera la baraj, teoretic se poate întâmpla orice, dar practic putem câștiga cu oricare din adversarele pe care le putem întâlni. Nu voi sărbători, nu avem nevoie să sărbătorim acum, asta a fost doar o campanie care ne-a dus la baraj. Ar trebui să sărbătorim atunci când ajungem la Rio, sub statuia lui Iisus. Nu am făcut calcule la începutul campaniei, am crezut doar că putem face lucruri bune și credem în continuare. Bourceanu ar fi o pierdere, e un jucător care dă liniște la mijlocul terenului”, a spus Raț.

Fundașul Dorin Goian consideră că naționala României a făcut o campanie de calificare foarte bună: „Suntem la baraj și suntem bucuroși. Cred că de la începutul calificărilor ne-am gândit că ne putem bate pentru locul doi. Cred că am făcut o campanie foarte bună, deși se putea și mai bună. Mulțumim Olanda!”.

Reprezentativa României și-a asigurat prezența la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2014, după ce a încheiat pe locul doi în Grupa D a preliminariilor din zona Europa.

România a învins, marți, Estonia, scor 2-0, iar Olanda a trecut de Turcia, scor 2-0.

Naționala lui Victor Pițurcă a acumulat 19 puncte în Grupa D, ocupând locul doi, sinonim cu prezența la barajul pentru CM. Olanda era deja calificată la CM, ocupând primul loc în grupă, cu 28 de puncte.

Tragerea la sorți pentru meciurile de baraj va avea loc luni, 21 octombrie, la sediul FIFA de la Zurich.

Partidele de la baraj vor avea loc la 15 noiembrie (turul), respectiv 19 noiembrie (returul).

Citește și