Reacția lui Becali, după ce a aflat că nașul său vrea să vândă Viitorul: „Tu, Hagi, marele Hagi, pe care lumea îl numește ‘Rege’…”
Cristi Bivolaru, președinte la Viitorul, susține că Gică Hagi se gândește să scoată la vânzare mai mult de 50% din acțiunile clubului. Gigi Becali este de părere că ar fi o decizie înțeleaptă.
Gică Hagi a reușit cel mai constructiv proiect pe care l-a avut fotbalul românesc după Revoluție. Și-a investit o parte din avere într-o bază de antrenament modernă și un stadion ridicat de la zero și și-a deschis academia care-i poartă numele. Managementul pe care l-a aplicat i-a adus și rezultate și anul trecut a reușit să câștige titlul.
Însă Viitorul a ajuns la un nivel la care, probabil, nici măcar Gică Hagi nu se gândea. Ceea ce înseamnă că are nevoie și de un buget pe măsură. Hagi a fost nevoit să-și vândă în fiecare an cei mai importanți jucători pentru a asigura bugetul clubului. Acum, Cristi Bivolaru susține că „Regele” vrea să vândă jumătate din club, deoarece este nevoie de investiții mult mai mari pentru a se menține la un nilve ridicat.
Gigi Becali este de părere că nașul său face o alegere foarte bună: „Dacă ia hotărârea asta și vinde, e cea mai deșteaptă hotărâre din viața lui. Pentru ce să îți chinuiești viața? Mă uitam la el, era la Mureș sau la Iași, la Timișoara… Tu, Hagi, marele Hagi, pe care lumea îl numește ‘Rege’, stai pe drumuri, mai vii și bătut de acolo. Pentru ce să îți amărăști viața? Pentru ce? Că nici bani nu câștigi. Asta e cea mai mare hotărâre pe care a luat-o! E momentul cel mai favorabil să vândă, părerea mea”, a declarat Becali pentru PRO TV.