Reacția lui Halep după tragerea la sorți pentru Fed Cup. „Va fi un meci dificil, emoționant”
Halep – Golubic, în primul meci de sâmbătă, de la ora 13:00
Simona Halep (1 WTA), prima „rachetă” a României, va deschide balul în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, întâlnind-o pe Viktorija Golubic (115 WTA), sâmbătă, de la ora 13:00. Duelul dintre Simona și Viktorija, sportive care nu s-au mai confuntat niciodată până acum, va fi urmat de meciul dintre Irina Begu (38 WTA) și Timea Bacsinszky, jucătoarea numărul 1 din naționala adversă. „Va fi un meci dificil, foarte emoționant, așa că sper să mă simt bine și să câștig”, a fost reacția Simonei după tragerea la sorți.
Cîrstea, a doua jucătoare a României, este doar rezervă
Duminică se vor disputa celelalte două jocuri de simplu, cu începere de la ora 12:00, dar și o posibilă partidă de dublu. Astfel, tot Simona Halep va evolua prima, în blockbusterul cu Timea Bacsinszky, în timp ce Irina Begu o va întâlni pe Viktorija Golubic. Interesant este că pentru partida de dublu, în care tricolorele se vor lupta cu Jil Teichmann (136 WTA) și Patty Schnyder (149 WTA), capitanul Florin Segărceanu le-a preferat tot pe Halep și Begu, așa că Sorana Cîrstea (34 WTA) și Mihaela Buzărnescu (40 WTA) sunt doar rezerve.
Sorana a fost luată prin surprindere de decizia căpitanului
Decizia lui Florin Segărceanu de a nu o trimite pe Sorana Cîrstea în teren nici la simplu, dar nici la dublu, surprinde, în condițiile care „Sori” este a doua cea mai bun: „Mă așteptam să joc pentru că eram a doua tenismenă a României. Eu m-am prezentat și m-am pus la dispoziția căpitanului, așa că sunt aici și fac ceea ce vrea el. Sunt aici pentru România”, a declarat Cîrstea. Va merge în Grupa Mondială din Fed Cup echipa care va ajunge prima la trei puncte. România poate reveni după doi ani în elita competiției inter-țări din tenisul feminin.