Reacția presei daneze după victoria României la Aarhus
România a câștigat prima partidă de la turneul preolimpic cu Danemarca 32-25, victorie care le asigură româncelor, în mare măsură, calificarea la Jocurile Olimpice.
După meci, jurnaliștii danezi nu le-au menajat deloc pe elevele lui Klavs Bruun Jørgensen: „Ar trebui să vă lăsați de sportul ăsta!”, au scris cei de la Ekstra Bladet, una dintre cele mai citite publicații din Danemarca.
„Înfrângere uriașă, visul olimpic danez a fost spulberat. România a fost mult prea bună, naționala noastră a fost umilită de jucătoarele din Europa de Est, iar Olimpiada rămâne un vis. Selecționerul declara înaintea acestui meci că nu știe la ce nivel se află echipa sa. Acum știe!”, au mai scris danezii.
Sâmbătă, de la ora 18:45, România va juca al doilea meci de calificare în compania reprezentativei Uruguayului. Dacă va câștiga meciul de astăzi, România se va califica la Jocurile Olimpice de la Rio chiar și dacă pierde duminică la o diferență de șase goluri cu Muntenegru.