18:41
„Nu am avut atitudine. Am crezut că meciul este câștigat dinainte doar pentru că ne numim Steaua București. Rezultatul de la Giurgiu trebuia să ne motiveze. Nu putem să vorbim de un blocaj la Tade, pentru că el a marcat la Craiova chiar dacă a făcut-o din penalti. L-am schimbat din considerente tactice, ne doream mai multă viteză în atac. Poli a avut o atitudine mai bună decât noi, nu vreau să dau vina pe ghinion. Nu am arătat ca o echipă”, a spus Dică la Digi Sport.
Echipa Steaua București a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația ACS Poli Timișoara, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Hernandez, în minutul 88, cu un șut cu boltă de la 23 de metri.