Real Madrid, din nou campioană a Spaniei, după o pauză de cinci ani

Publicat: 22 05. 2017, 06:45
Actualizat: 03 04. 2018, 05:10

Cristiano Ronaldo, în minutul 2, și Karim Benzema, în minutul 55, au marcat cele două goluri ale învingătorilor.

În urma acestei victorii, Real Madrid a acumulat 93 de puncte și a încheiat sezonul pe primul loc, la trei puncte de principala urmăritoare, FC Barcelona, care s-a impus și ea duminică, pe teren propriu, scor 4-2, cu Eibar.

Este cel de-al 33-lea titlu cucerit de formația de pe Santiago Bernabeu, cea mai titrată echipă din Spania. Real Madrid, care câștigase ultima dată campionatul în sezonul 2011-2012, este urmată de FC Barcelona, cu 24 de titluri.

Echipa pregătită de Zinedine Zidane va disputa în acest sezon și finala Ligii Campionilor, meci programat pe 3 iunie, la Cardiff, în fața grupării italiene Juventus Torino.