Redknapp: Nu am mai trecut pe acasă de 12 zile. Soția mea a spus că a uitat cum arăt. I-am zis că arăt ca Paul Newman

Publicat: 25 01. 2013, 14:32
Actualizat: 05 02. 2019, 11:40
Tehnicianul formației Queens Park Rangers, Harry Redknapp, a declarat că este atât de preocupat de echipă încât nu a mai trecut pe acasă de 12 zile și i-a spus soției sale în glumă, atunci când aceasta i-a zis că nu mai știe cum arată, că seamănă cu Paul Newman, informează sportinglife.com.

„Nu am mai trecut pe acasă de 12 zile. Sandra a spus că a uitat cum arăt. I-am zis că arăt ca Paul Newman. În visele mele!”, a afirmat Redknapp.

El a precizat că nu vrea să îi lase pe portarii Julio Cesar și Robert Green să plece la alte echipe, după ce s-au vehiculat numele acestora în legătură cu Real Madrid, respectiv Nottingham Forest. „Nu vreau să îl vindem pe Cesar sau pe Green. Sunt doi portari de calitate. Sunt coloana noastră vertebrală. Trebuie să îi ținem aici. Nu pot să las pe nimeni să plece dacă nu aducem niște jucători. Avem nevoie să ne întărim, nu să devenim mai slabi”, a adăugat Redknapp.

Queens Park Rangers ocupă în prezent ultimul loc în clasamentul campionatului Angliei, cu 15 puncte. Liderul Manchester United are 56 de puncte.