”Asta e o prostie, niciodată nu am vorbit cu Gigi despre revenirea mea. Părerea mea e că a greșit (n.r. Gâlcă), cu toate că îl știu pe Costel un băiat foarte inteligent”, a comentat Reghecampf.
„Probabil că s-a lăsat influențat de cei de la conferință și era și nervos (n.r. după înfrângerea cu Rapid, 0-1), dar a greșit. Eu nu dau târcoale echipei. Ca să știe și el, eu am plătit bani ca să plec de la Steaua. Nici nu are rost să intru cu el într-un conflict, pentru că îmi este prieten și îl înțeleg. A fost supărat după meci, a avut atâtea probleme și cu jucătorii și probabil că a fost puțin nervos. Dar, dacă eu vorbesc cu patronul echipei Steaua, nu înseamnă că dau târcoale echipei”, a declarat Reghecampf.
Fostul antrenor al Stelei, care între timp a trecut și pe la Al Hilal în Arabia Saudită, nu a negat însă în totalitate posibilitatea de a reveni pe banca roș-albaștrilor. ”Pe mine mă leagă foarte multe de ceea ce înseamnă Steaua, dar, în momentul de față, nu aș putea spune că aș veni din vară. Nu este corect față de Costel, care este acum la echipă”, a declarat Reghecampf.