Reghecampf i-a înfuriat pe saudiți. Ce a cerut înaintea unui meci decisiv

Publicat: 13 02. 2015, 08:49

Laurențiu Reghecampf i-a enervat pe șeicii saudiți după ce a insistat ca o brigadă de arbitri din străinătate să fie delegată la meciul cu Al Ahli, din finala Cupei Prințului.

Președintele Comisiei de Arbitri, Omar Al-Muhanna, a declarat ca nici nu se pune problema aducerii arbitrilor din străinatate la această partidă extrem de importanta, scrie ziare.com. Presa locală din Arabia Saudită mai scrie că Reghecampf a fost avertizat de mai mulți oficiali ai Federației de fotbal că declarația sa ar putea fi interpretată drept una jignitoare, deoarece arbitrii saudiți nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din alte țări.

Al Hilal va juca vineri cu Al Ahli în finala Cupei Prințului, iar Reghecampf trebuie să câștige pentru a scăpa de demitere, scrie presa saudită.