Reghecampf: Suntem pe drumul cel bun
Tehnicianul Laurențiu Reghecampf a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 2-0, că Steaua este „pe drumul bun” și că era foarte important să obțină cele trei puncte, înaintea jocurilor cu Astra Giurgiu.
„Consider că am jucat foarte bine. Am avut un meci care a fost la discreția noastră. Cred că suntem pe drumul bun. Era foarte important să câștigăm cele trei puncte puse în joc, pentru că urmează o dublă cu Astra în care trebuie să jucăm poate mai bine decât am făcut-o în seara asta. Mai sunt foarte multe meciuri, celelalte echipe sunt bune, Dinamo, Petrolul, Pandurii, CFR Cluj. Mai sunt multe meciuri și campionatul se va juca până la sfârșit”, a spus Reghecampf.
Tehnicianul a precizat că și-a dorit amânarea partidelor cu Astra deoarece elevii săi nu au unde să se antreneze, terenurile fiind înghețate: „Am vrut să amânăm etapele cu Astra pentru că nu avem unde să ne antrenăm. Dar dacă nu se poate, asta este”.
Formația Steaua a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Ad. Popa ‘9 și Stanciu ’44.