RELAXARE. Măsurile adoptate de Federaţia Spaniolă de Fotbal pentru reluarea competiţiilor
Federaţia Spaniolă de Fotbal a prezentat măsurile ce au fost stabilite în vederea reluării competiţiilor. Echipele din LaLiga au revenit la antrenamente, însă condiţiile au fost foarte stricte. Arenele vor fi dezinfectate periodic.
Deplasarea echipelor se va face doar cu avioane închiriate special sau cu autocarul particular. În cazul în care deplasarea se va face cu autocarul, vor fi folosite două vehicule.
La intrarea pe arene, tuturor le va fi măsurată temperatura. Jucătorii nu vor avea permisiunea să îşi strângă mâna înaintea partidei, iar în cazul în care vor scuipa pe teren vor fi sancţionaţi cu cartonaş galben.
La pauză, toţi jucătorii îşi vor schimba echipamentul, iar conferinţele de presă se vor desfăşura online.
Antrenamentele sunt la fel de stricte. Fiecare jucător se antrenează individual, nu au voie să schimbe pase. Aceştia au acces doar pe teren şi nu trec deloc pe la vestiare. La sosirea la antrenamente, fotbaliştii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie şi mănuşi. După ce antrenamentele sunt încheiate, mingile sunt dezinfectate.
Atletico Madrid a prezentat cum a decurs revenirea la antrenamente după o pauză considerabilă.
Şi FC Barcelona le-a arătat suporterilor cum au fost primele antrenamente oficiale în timpul pandemiei de COVID-19.
Arenele sunt dezinfectate periodic pentru a scădea riscul unei contagieri. Clubul Real Sociedad a prezentat într-un videoclip postat pe site-ul formaţiei care este protocolul de dezinfectare al arenei.