Prima pagină » Sport » Replica dură dată de Simona Halep premierului Mihai Tudose, după ce acesta a dat-o exemplu în problema plafonării indemnizațiilor pentru mame

Replica dură dată de Simona Halep premierului Mihai Tudose, după ce acesta a dat-o exemplu în problema plafonării indemnizațiilor pentru mame

03 dec. 2017, 17:00, Sport
Replica dură dată de Simona Halep premierului Mihai Tudose, după ce acesta a dat-o exemplu în problema plafonării indemnizațiilor pentru mame
Detalii pe Gândul.

„Sincer, pe moment nu mi-a plăcut că am fost inclusă în acest discurs. Nu cred că aș avea nevoie de banii statului ca să-mi cresc copilul. Nici până acum nu am primit ceva pentru sport ca să ajung aici unde am ajuns, iar eu am avut foarte multe greutăți. Pot să-i spun să stea liniștit, e ok, n-o să iau atâția bani de la stat.

Eu cred că toată lumea trebuie tratată la fel indiferent de situația pe care o ai. O femeie primește acel procentaj de la stat pentru că a născut, și eu sau altele cu o situație foarte bună, trebuie să primească la fel,” a spus tenismena pentru DigiSport.  

În urmă cu câteva luni, premierul Mihai Tudose vorbea despre plafonarea indemnizației pentru mame, spunând că aceasta trebuie plafonată înainte ca lui Halep să-i treacă prin cap să rămână însărcinată. 

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate