Reprezentativa României a coborât pe locul 4 în clasamentul grupei D de calificare la Cupa Mondială din 2014, în urma înfrângerii din meciul de pe teren propriu cu Turcia, scor 0-2, și a celorlalte rezultate din grupă.
Înainte de partidele de marți, România se afla pe locul 2, cu 13 puncte.
Turcia s-a impus însă la București, cu scorul de 2-0, și a urcat de pe poziția a patra pe locul 3.
Tot în grupa D, Olanda a învins în deplasare Andorra, scor 2-0, și Ungaria s-a impus pe teren propriu în fața Estoniei, scor 5-1.
Clasamentul Grupei D, înaintea ultimelor etape, este următorul:
1. Olanda 8 7 1 0 24-4 22;
2. Ungaria 8 4 2 2 18-12 14;
3. Turcia 8 4 1 3 14-7 13;
4. România 8 4 1 3 13-12 13;
5. Estonia 8 2 1 5 6-16 7;
6. Andorra 8 0 0 8 0-24 0.
Până la finalul fazei grupelor se vor mai disputa două etape, astfel: 11 octombrie: Andorra – România, Estonia – Turcia, Olanda – Ungaria; 15 octombrie: Ungaria – Andorra; România – Estonia; Turcia – Olanda.
La turneul final se califică formațiile clasate pe primul loc în fiecare dintre cele nouă grupe. Opt formații de pe locul 2 cu cele mai multe puncte obținute în partidele cu ocupantelor locurilor 1, 3, 4, 5, vor juca un baraj tur-retur, în urma căruia vor fi stabilite alte patru naționale ce vor merge în Brazilia.
În cazul în care două echipe sunt la egalitate de puncte în grupă, departajarea se va face la golaveraj, apoi la numărul de goluri marcate, în timp ce rezultatele directe reprezintă abia al treilea criteriu. Dacă sunt mai multe echipe la egalitate, se va realiza un clasament pe baza rezultatelor obținute de aceste formații în partidele dintre ele.