Mihăiță-Vasile Țigănescu și Cosmin Pascari, au fost cronometrați cu timpul de șase minute și treizeci și unu de secunde, la dublu rame masculin.
În finala feminină la dublu vâsle, categorie ușoară, Ionela-Livia Lehaci și Gianina-Elena Beleagă au încheiat pe prima poziție, în șapte minute și o secundă.
La opt plus unu masculin, echipajul României (Cristian Ivașcu, Alexandru Matinca, Alexandru-Cosmin Macovei, Constantin Adam, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Gheorghe-Robert Dedu, Ciprian Tudosă, Adrian Munteanu) a ocupat locul al doilea, cu timpul de cinci minute și treizeci și unu de secunde. Olanda a cucerit medalia de aur, cu timpul de cinci minute și douăzeci și nouă de secunde.