România învinge Marea Britanie la Fed Cup și se menține în Grupa Mondială II

Publicat: 23 04. 2017, 15:15
Actualizat: 02 04. 2018, 01:31

Partida dintre Begu (locul 33 WTA) și Watson (113 WTA) a durat două ore și două minute. Românca a reușit trei ași, a comis șase duble greșeli, iar procentajul de reușită la serviciu a fost de 74 la sută cu prima minge și 51 la sută cu cea de-a doua.

Irina Begu a avut 12 oportunități de break, dintre care a concretizat cinci și și-a cedat serviciul de trei ori.

La finalul meciului, Begu a declarat că România a demonstrat că este mai bună decât Marea Britanie și a meritat victoria. Ea a ținut să le mulțumească spectatorilor.

„Am demonstrat că suntem mai puternice și împreună am reușit această victorie. Un public extraordinar, ca de fiecare dată. Vă mulțumim pentru fair-play-ul dovedit, vă mulțumim pentru tot! A fost o mare presiune pe mine. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, dar nu cred că mai contează acest lucru. Voiam doar să câștig”, a declarat Irina Begu la DigiSport, la finalul partidei.

Sâmbătă, Simona Halep a adus primul punct pentru România, după ce a învins-o, scor 6-4, 6-1, pe Heather Watson. În a doua partidă a zilei, însă, Sorana Cîrstea (62 WTA) a pierdut cu Johanna Konta, scor 2-6, 3-6.

Duminică, înainte de succesul Irinei Begu, Halep (5 WTA) a înregistrat o nouă victorie, scor 6-1, 6-3, cu Johanna Konta (7 WTA).