România, medalie de ARGINT la Mondiale pentru un culturist de 74 de ani! Cine este și care e povestea lui Vasile Șerban
Vasile Șerban continuă să concureze la vârsta de 74 de ani și a adus medalia de argint la Campionatul Mondial 2024, care se desfășoară în aceste zile în Iran.
Categoria la care acesta a concurat este Master Men Bodybuilding, peste 65 de ani, open.
România, medalie de ARGINT la Mondiale pentru un culturist de 74 de ani! Cine este și care e povestea lui Vasile Șerban
„Pasiunea asta vine din copilărie, fiind de loc din Miclești, Vaslui, alergăm pe câmpuri, iar mai târziu în școala generală și liceu am jucat în diferite echipe, handbal, fotbal, atletism. La fotbal am ajuns la seniori până în divizia C la Tractorul Văleni în anii 70.
După a urmat culturismul, toată viața gravitând în jurul sportului.
Sunt sportiv dar și instructor sportiv, activitățile zilnice gravitează în jurul culturismului. Mesele sunt atent pregătite, 4-5 mese pe zi, aici intervine soția care mă suportă și le pregătește, 2 ore de antrenament și 8 ore la sală ca instructor.
Încerc să împac viața de familie cu viața sportivă, să mențin un echilibru. Soția mea îmi este de un real ajutor ea fiind cea care pregătește mesele și îmi oferă suportul moral în pregătirea competițională”, a povestit într-un interviu pentru ProSport, acum jumătate de an, culturistul senior.
Ce a spus Gabriel Toncean despre vârstnicul sportiv?
Acesta a fost felicitat, chiar la Kish Island (Iran), de Gabriel Toncean, actual vicepreședinte ANS și fost președinte al Federației Române de Culturism,
„Decanul de vârstă al lotului național, s-a clasat astăzi pe poziția a doua, obținând medalia de argint. Profesionist, autocritic și de un realism ieșit din comun, nea Vasile, supărat fiind, a înțeles unde a greșit în pregătire și mi-a promis că la Campionatul Mondial din 2025 va câștiga medalia de aur și implicit titlul de campion mondial!
Sportul naște zilnic obiective, chiar și la 74 de ani. Felicitări Vasile Șerban, un exemplu pentru noi toți!”, a declarat Gabriel Toncean.
Lotul național de culturism și fitness al României se află la Kish Island pentru a participa la Campionatul Mondial care se desfășoară în 2024 în Iran.