ROMÂNIA – UNGARIA 1-1. Gabi Popescu: Puteam obține victoria, dar trebuie să învățăm din acest egal

Publicat: 11 10. 2014, 22:44

„Cred că puteam să obținem victoria, dar suntem într-o situație în care cu 20 de milioane de locuitori nu putem găsi un atacant de cinci ani de zile. Tragem de Marica și dacă Marica este accidentat sau suspendat, nu găsim un atacant. Nu e o vină a nimănui, e un egal, trebuie să învățăm din el. Cred că vom bate în Ungaria. Rusescu și-a făcut datoria, dar el nu este atacant, iar noi am fost tot timpul șchiopi în lipsa unui atacant. Rusescu nu e un jucător căruia să-i dai mingea și să o țină pentru cei care vin din spate. În a doua repriză am pierdut și controlul jocului, toate mingiile erau recuperate de unguri, din cauza lipsei unui atacant care să le permită coechipierilor să respire. Nici Stancu nu a adus plusul acela de care era nevoie”, a declarat Popescu.

El a menționat că situația în grupă rămâne aceeași, numai că jucătorii trebuie să muncească mai mult. „În Finlanda va fi mult mai greu decât cu Ungaria acasă. Din câte îmi aduc aminte, Finlanda a bătut Ungaria la ea acasă cu 3-1 și noi venim după două zile în care nu se pot recupera, plus accidentările, nu ai fundaș dreapta, nu ai atacant și nu se știe ce s-a întâmplat cu Sânmărtean, că nu-l schimba. Dacă se va întâmpla să jucăm fără spectatori, va fi o problemă foarte gravă”, a subliniat fostul fotbalist.

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, sâmbătă, pe Arena Națională, în compania selecționatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016.

Golurile partidei au fost marcate de Rusescu ’44, respectiv Dzsudzsak ’82.