România, urcare în clasamentul FIFA! Nu suntem în primele 50 de naționale ale lumii
Reprezentativa României de fotbal ocupă locul 53 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi, cu un total de 1.434,68 puncte.
Trupa pregătită de Edi Iordănescu este în urcare un loc faţă ierarhia anunţată precedent, în auugust.
În precedentul clasament, România ocupa locul 54. Lider în ierarhie este Brazilia, urmată de Belgia şi Argentina.
Dintre primele 16 clasate, doar Italia a ratat calificarea la Campionatul Mondial. Ajunsă la baraj, Italia a cedat neașteptat în duelul cu Macedonia de Nord, scor 0-1.
România, pe locul 53 în clasamentul FIFA
1. Brazilia 1.841,3 puncte (echipă calificată la CM 2022)
2. Belgia 1.816,71 (echipă calificată la CM 2022)
3. Argentina 1.773,88 (echipă calificată la CM 2022)
4. Franţa 1.759,78 (echipă calificată la CM 2022)
5. Anglia 1.728,47 (echipă calificată la CM 2022)
6. Italia 1.726,14
7. Spania 1.715,22 (echipă calificată la CM 2022)
8. Olanda 1.694,51 (echipă calificată la CM 2022)
9. Portugalia 1.676,56 (echipă calificată la CM 2022)
10. Danemarca 1.666,57 (echipă calificată la CM 2022)
11. Germania 1.650,21 (echipă calificată la CM 2022)
12. Croaţia 1.645,64 (echipă calificată la CM 2022)
13. Mexic 1.644,89 (echipă calificată la CM 2022)
14. Uruguay 1.638,71 (echipă calificată la CM 2022)
15. Elveţia 1.635,92 (echipă calificată la CM 2022)
16. SUA 1.627,48 (echipă calificată la CM 2022)
17. Columbia 1.611,04
18. Senegal 1.584,38 (echipă calificată la CM 2022)
19. Ţara Galilor 1.569,82 (echipă calificată la CM 2022)
20. Iran 1.564,61 (echipă calificată la CM 2022)
………………………………
53. România 1.434,68
………………………………
61. Ghana 1.393 (echipă calificată la CM 2022)
Următorul clasament va fi publicat pe 22 decembrie, după Cupa Mondială din Qatar (20 noiembrie-18 decembrie).
România continuă cu selecționerul Edi Iordănescu
România a terminat Grupa a 3-a din Liga B a Ligii Naţiunilor pe ultimul loc în clasament, în spatele naţionalelor din Bosnia Herţegovina, Finlanda şi Muntenegru, retrogradând în Liga C (a treia valorică).
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că selecţionerul Edward Iordănescu va continua la conducerea echipei naţionale, contractul său fiind prelungit până la finalul preliminariilor Campionatului European din 2024.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, afirmase, în 26 septembrie, într-o conferinţă de presă, după ce prima reprezentativă a încheiat pe ultimul loc al grupei în Liga Naţiunilor, că este nevoie în mod „obligatoriu” de o reconfirmare a sa în funcţie din partea conducerii Federaţiei Române de Fotbal având în vedere că nu şi-a îndeplinit primul din obiectivele stabilite în contract.