Românul care se dă cu buggy la Rallycross! Îi „bate la nebunie” pe CAMPIONII din Formula 1
Mulți ar spune că Iulian Rîndașu îi „bate la nebunie” pe Verstappen, Hamilton sau Leclerc!, starurile din Formula 1. Pilotul român este singurul posesor de buggy manufactural care se dă pe circuitul de Rallycross.
La fiecare etapă de rallycross o mașină se diferențiază de toate celelalte! Este vorba despre un Buggy spectaculos, singurul din acest campionat. El este pilotat de Iulian Rîndașu, care a intrat în lumea motorsportului în 2016.
„Jucăria asta și în general Baggy-ul cu tracțiune în spate e o mașinuță spectaculoasă. Mașinuța e făcută manufactural, nu e ca o mașină de fabrică”, a spus Iulian Rîndașu, pilot în Campionatul de Rallycross.
Românul care se dă cu buggy la Rallycross
De când s-a apucat de motorsport, pilotul a schimbat două mașini Buggy. Cu prima a vrut să își depășească limitele.
„Prima mașină am forțat-o eu puțin. Era un Buggy de agrement cu un motor de ATV de 500 cm3 și eu mă dădeam la clasă de 1600”, a mai spus acesta.
La o etapă de campionat a suferit un grav accident la brațul stâng, iar pauza a fost una lungă și grea: „Forțându-i puțin limitele și el s-a supărat pe mine și m-a trântit puțin și a trebuit să stau pe bară am niște operații. Am stat 2017 pe bară, m-am dat 2018, 2019 iarăși reoperat scos plăcuțe și tot așa”.
Pilotul povestește amuzat cum a reacționat atunci când s-a răsturnat. „Pe moment să știți că nu se simte absolut nimic, eu eram cu capul în jos și încercam cu spectatorii să îl pun pe roți și să plec. După care am observat că mâna mea juca puțin”, a completat Iulian Rîndașu.
- Max Verstappen a câştigat Marele PREMIU al Australiei din Formula 1! Cursă plină de abandonuri. Carlos Sainz, incident cu Fernando Alonso
- Românul care dă 300.000 euro pe an ca să DEVINĂ adversarul lui Verstappen în Formula 1