Ronaldo a stabilit o premieră și l-a egalat pe Messi

Publicat: 05 04. 2015, 17:43

Ronaldo a ajuns la cifra de 213 goluri înscrise în campionatul Spaniei și a urcat pe locul opt în topul celor mai buni marcatori al tuturor timpurilor din La Liga, în care pe prima poziție se află Messi, cu 275 de reușite.

Granada a înregistrat cel mai sever eșec din istoria sa în meciul de duminică, în care Cristiano Ronaldo a marcat de trei ori într-un interval de opt minute. „A fost pe punctul de a egala cel mai rapid hattrick, reușit într-un interval de aproximativ șase minute de atacantul Alberto Bueno de la Rayo Vallecano (n.r. – la 28 februarie, la un meci cu Levante, scor 4-2)”, menționează sursa citată.

Ronaldo a egalat un record ce îi aparținea lui Alfredo Di Stefano: cei doi sunt singurii jucători din istoria clubului Real Madrid care au reușit să înscrie de două ori patru goluri într-un meci.

Înaintea lui Cristiano Ronaldo, ultimul jucător care reușise să marcheze cinci goluri pentru Real Madrid într-un meci era Fernando Morientes. Morientes a înregistrat această performanță la o partidă cu La Palmas, scor 7-0, în februarie 2002.

Formația Real Madrid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 9-1, echipa Granada, într-un meci din etapa a XXIX-a a campionatului Spaniei, în care portughezul Cristiano Ronaldo a înscris de cinci ori.

Ronaldo a marcat în minutele 30, 36, 38, 54 și 89. Celelalte goluri ale învingătorilor au fost înscrise de Bale ’25, Benzema ’52, ’56 și Mainz Garcia ’83 (autogol).

Pentru Granada a înscris Robert Ibanez, în minutul 74.