Sabău: Ne propunem să câștigăm cu Heerenveen, vrem să ieșim cu capul sus din Liga Europa
Antrenorul formației Rapid, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, miercuri, că șansele de calificare în play-off-ul Ligii Europa sunt foarte mici după înfrângerea cu 4-0 din tur, dar echipa își propune să câștige partida cu Heerenveen de joi pentru a ieși cu capul sus din această competiție.
„Când pierzi cu 0-4 la Heerenveen, șansele de calificare sunt foarte mici. Dar te poți gândi să ieși cu capul sus din această competiție. Cred că ne putem gândi la o victorie în acest meci. Și chiar să ne gândim la acea mică șansă de calificare. Nu știu dacă s-a mai întâmplat, dar trebui să te gândești la ea pentru că este un joc. Așa cum și ei ne-au taxat fiecare greșeală în tur, la fel e posibil să greșească și ei, iar noi să prindem o zi foarte bună. Așadar, se poate, dar ceea ce consider eu că trebuie să ne propunem este să câștigăm acest meci”, a afirmat, Sabău, într-o conferință de presă.
Tehnicianul nu este mulțumit de felul în care joacă echipa și explică evoluțiile modeste prin problemele apărute în perioada de pregătire precum și prin accidentările din acest început de sezon. „Sunt motive obiective pentru care în acest moment echipa nu arată așa cum îmi doresc eu, cum își dorește domnul Copos, suporterii și așa mai departe. După-amiază vom face o analiză a fiecărui jucător în parte pe toată perioada de pregătire, de fapt, din prima zi de când am preluat această echipă. A fost o perioadă în care ne-am pregătit bine în Austria, apoi a venit perioada din Scoția unde n-am reușit să avem meciurile programate. Din cauza vremii acele meciuri nu s-au putut ține. Nu a comandat nimeni ploaia, nici domnul Copos, nici domnul Zotta. Din păcate au apărut acum aceste probleme medicale exact la jucătorii care au făcut toată pregătirea. Această echipă are nevoie de o pauză de două-trei zile în care efectiv să nu facă nimic. Pauză în care să se refacă mental”, a adăugat antrenorul.
Pentru partida de joi cu Heerenveen, Sabău nu va putea conta pe zece jucători. „Nu vor putea juca fiind accidentați Burcă, Abrudan, Pancu, Nicolae Grigore, Marius Constantin, Milisavljevici, care e cu semnul întrebării, și Wallace. De asemenea, vor lipsi Stefan, Pavlovici și Codrea, jucători care nu sunt pe lista UEFA”, a precizat Sabău.
Mijlocașul Ștefan Grigorie a declarat în cadrul aceleiași conferințe de presă că partida retur cu Heerenveen este una de orgoliu pentru jucătorii rapidiști după înfrângerea cu 4-0 din Olanda. „Noi, jucătorii, ne gândim doar la faptul că trebuie să avem reacție după acest rușinos 4-0. Dacă ne vom califica va fi extraordinar, important este însă să avem altă atitudine chiar dacă suntem sau nu obosiți. Avem o relație foarte bună cu Mister (n.r. – antrenorul Ioan Ovidiu Sabău) și noi nu facem decât să ne pregătim pentru că este în primul rând un meci de orgoliu. Eu sunt sigur că noi vom arăta bine mâine. Trebuie să spargem gheața pentru că n-am câștigat până acum pe Arena Națională”, a precizat el.
Echipa Rapid întâlnește, joi, de la ora 21.30, pe Arena Națională, formația Heerenveen, într-o partidă contând pentru manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa. În tur, echipa olandeză a câștigat cu scorul de 4-0.