Sandu: Deficitul bugetar al FRF pe anul 2012 este de 3 milioane de euro, iar în 2013 de 4 milioane
Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce înregistrează pe anul 2012 un deficit bugetar de 3 milioane de euro, iar pe 2013 estimează că va ajunge la 4 miloane, dar susține că aceste sume vor fi acoperite din rezervele federației.
„Bugetul federației este afectat serios de criza economică. Pentru 2013 vom avea un buget de 15,93 de milioane de euro, dar realizat va fi doar 11 milioane, deci se estimează că va fi un deficit de 4 milioane. De altfel, și bugetul pe 2012 are un deficit de aproape 3 milioane de euro. Dar nu am tăiat de nicăieri, avem o rezervă din care am acoperit deficitul. Și nici nu va fi nevoie să tăiem de undeva. E un deficit care e acoperit tot de federație, care are rezerva aia acolo, de la Loto și așa mai departe”, a spus Mircea Sandu la finalul ședinței Comitetului Executiv.
Oficialul federației a refuzat să dezvăluie valoarea rezervelor FRF, dar a menționat că atunci când i se va încheia mandatul, în 2014, va lăsa în cont 6,3 milioane de euro. El a detaliat bugetul pentru anul 2013, pentru echipa națională de seniori a României fiind alocată suma de 3,4 milioane de euro. „Pentru 2013, echipa națională are prevăzut pentru cheltuieli o sumă de 3,4 milioane de euro. Naționala de tineret are 370.000, naționalele de juniori 800.000, fotbalul feminin 300.000, fotbalul în sală 200.000, sprijin financiar pentru membrii FRF 980.000. Cheltuielile materiale, taxe, alte cheltuieli cu tot cu taxe 3,367 milioane, salarii și contribuții la bugetul statului – 2,567 milioane, investiții – 3,381 de milioane și așa s-a ajuns la 15 milioane și ceva. Deci, ce e important este că nu mergem nicăieri să luăm credite, nu ne împrumutăm la cămătari. Iar când îmi închei activitatea la federație las în bugetul federației și vreo 6,3 milioane de euro cash, plus investiții”, a precizat Sandu.
Președintele a adăugat că încasările din publicitate ale FRF au scăzut în ultima perioadă cu 60 la sută. De asemenea, el a explicat că a fost nevoit să acorde drepturile TV ale partidelor echipei naționale către UEFA deoarece ofertele televiziunile nu au fost mici.”Din 2014 drepturile le-am dat UEFA, care ne va oferi 3 milioane. Noi aveam 1 milion pe an de la TVR, asta însemna 1,8 milioane pe un ciclu de preliminarii. Nu a fost decât un post TV care a oferit 700-750.000 de euro”, a mai spus Mircea Sandu.