Șase ani este vârsta ideală pentru a învăța înotul

Micuții pot fi duși la inițiere după ce fac patru ani, o vârstă la care ascultă de instructor și pot fi convinși ușor să intre în apă

Bazinul de polo al Clubului Dinamo este unul dintre puținele locuri din București unde sute de copii învață, în fiecare vară, să înoate. În mod normal nu se poate aprecia care este vârsta ideală pentru ca un copil să fie dus la înot,  la fel cum nici un instructor nu-ți poate garanta că un copil va învăța. Cel puțin așa susține Adrian Ionescu cel care, în cei peste 40 de ani de când este instructor la Dinamo, a inițiat mii de copii în tainele înotului.

„Copii trebuiesc aduși la inițiere pe la 3-4 ani, ca să ne înțelegem și noi cu ei, mai ales că în grupele de la Dinamo sunt 15 copii și este greu de lucrat cu ei dacă sunt atât de mici și atât de mulți”, explică profesorul de înot, care spune că nu există metode infailibile și nici „secrete” care să garanteze succesul. „Unii copii mai ascultă, alții nu, dar cu puțină pedagogie o scoți la capăt. Copiii vin la noi pentru inițiere.  Adică îi învățăm cu apa, îi învățăm mișcarea de brațe, de picioare. Nu-i învățem că facă înot, pentru că deja vorbim de sport de performanță și noi nu facem asta. De altfel, noi avem o vorbă: meseria noastră este să învățăm oamenii să nu moară. Învățându-i să înoate, evident”, explică Ionescu,  care spune că moștenirea genetică este foarte importantă.

„Toți profesorii le spun copiilor aceleași lucruri. Dar unii învață, pentru că sunt mai talentați, alții nu. Contează mult ce moștenire au primit de la mama și de la tata. La băieți, ca să învețe să înoate în două săptămâni, vârsta ideală este de 6-7 ani, iar la fetițe, vârsta potrivită este de 5 sau 6 ani. La această vârstă se învață cel mai repede. Chiar dacă la început un copil nu vrea să învețe, când îi vede pe ceilalți copii în apă încet-încet vrea și el. Fiind în grup învață mult mai ușor. Pentru că, se știe, copiii nu se nasc cu teama de apă. Ea le este insuflată de părinți, sau aud povești pe la prieteni și capătă frică”. 

Cu mai mult de un deceniu în urmă se spunea că cea mai folosită metodă pentru a învăța un copil să înoate era să-l arunci în apă și să-l lași să se descurce. Adrian Ionescu spune despre această metodă, care are un iz de „legendă”,  că se mai făcea așa ceva, dar de câțiva ani acest lucru nu se mai practică nicăieri la noi: „Este jumătate legendă, jumătate adevăr.  Acum nu cred că mai sunt, dar acum câțiva ani mai erau instructori care luau copiii, îi aruncau în apă și le spuneau «acum descurcă-te». Dar acum lucrurile sunt altfel. Acum sunt copiii cu colăceii, profesorii intră cu ei în apă. Care este mai talentat reușește repede să învețe. Chiar într-o serie de zece zile, cum este la Dinamo, sunt mulți care învață. Apoi, dacă sunt buni, băieții sunt dirijați spre secția de polo, iar cu fetițele e mai dificil. Cele care doresc se duc spre liceul Racoviță, unde există clasă de înot”

Dar nu numai copiii vin să învețe să înoate, ci și părinții lor. Numai că, spune Ionescu,  este mult mai complicat:  „Mai vin și părinții să învețe și le pare rău că nu au învățat când erau mici. Pentru că este mai greu de lucrat cu părinții decât cu copiii. Mult mai greu”.