Scandal între două tenismene de top după un meci la Jocurile Olimpice. „Nu o respect”

Publicat: 31 07. 2024, 15:29

Au apărut și primele tensiuni între jucătoarele de tenis la Jocurile Olimpice. După meciul din optimi între americanca Emma Navarro și chinezoaica Qinwen Zheng, sportiva din SUA i-a reproșat adversarei comportamentul din timpul meciului.

Mai exact, Navarro a simțit că adversara sa încearcă să o destabilizeze mental în timpul confruntării, dar nu a vrut să lase lucrurile asa.

Meciul a fost câștigat de jucătoarea din China după mai bine de trei ore, cu scorul de 6-7, 7-6, 6-1, după ce în setul al doilea a salvat minge de meci. În momentul în care și-au dat mâinile la fileu, cele două au stat puțin de vorbă, părând că Navarro îi reproșează anumite lucruri chinezoaicei.

„Nu o respect”

La conferința de presă de după partidă, numărul 11 WTA a acuzat că Zheng a apelat la o mulțime de tertipuri pentru a o scoate din zona de confort mental, dovedind lipsă de fair-play.

„I-am spus că nu o respect ca și competitoare. Cred că face lucrurile într-un mod toxic. Și în vestiar nu e deloc prietenoasă, e greu de înfruntat o astfel de adversară. Chiar nu o respect. Dar, bravo ei, a jucat un tenis bun la final, a jucat mai bine decât mine”, a spus Navarro la conferința de presă.

Jucătoarea din China nu s-a arătat prea deranjată atunci când a fost întrebată, la conferința de presă, despre declarațiile lui Navarro.

„Mi-a spus că nu știe cum de am mulți fani. Pare că nu e deloc fericită cu modul meu de a mă comporta. Îmi pare bine că mi-a zis, mi-ar plăcea să corectez atitudinea pe care o am, pentru a deveni o jucătoare și o persoană mai bună. Sunt bucuroasă că mi-a spus ce avea pe suflet, nu consider un atac la adresa mea sau o formă de frustrare pentru că a pierdut meciul”, a spus aceasta.

În turul următor, Qinwen Zheng va juca cu Angelique Kerber. Fostul număr 1 mondial a anunțat că își încheie cariera după Jocurile Olimpice.

Sursa foto: X/Jose Morgado