„Astăzi, în Parlament, voi susține o declarație politică în care voi vorbi tocmai despre modul în care clujenii au fost jigniți de reprezentanții fotbalului românesc. Ca și cum această echipă națională ar aparține unei persoane sau unor vremelnici conducători ai fotbalului românesc. Echipa națională aparține românilor, ea trebuie să joace peste tot în România pentru că asta este o dovadă de iubire față de echipa naționala și de cunoaștere a acestei echipe de către toți românii. Tocmai de aceea față de afirmațiile făcute de conducătorii fotbalului românesc prin care spuneau că mutarea meciului România – Spania la Cluj este o rușine sau o bătaie de joc la adresa românilor, voi continua luarea de poziții legat de cei care își permit să trateze Clujul ca fiind un oraș de mâna a doua respectiv pe clujeni ca fiind români de mâna a doua, printr-o declarație politică prin care voi cere public acestor domni să-și ceară scuze clujenilor și să înțeleagă că această echipă de fotbal națională aparține tuturor”, a declarat parlamentarul.
Alin Tișe susține că în această dispută care vizează interesele Clujului ar fi trebuit să ia atitudine și ceilalți parlamentari clujeni, indiferent de partid, scrie citynews.ro: „Din păcate, nu am văzut nici măcar o poziție a altor parlamentari de Cluj din alte partide care să ia poziție în afară de mine. Însă în ceea ce privește parlamentarii din Transilvania, ei sunt extrem de mulțumiți că meciul va avea loc la Cluj. Pentru că ei cunosc arena. Pentru mine nu este o surpriză că decizia de a muta meciul a fost foarte grea pentru că e vorba de bani, de interese, de publicitate ș.a.m.d. De aceea decizia a fost foarte greu de luat. În rest, fiecare parlamentar își apară județul și votanții săi. Eu m-aș fi așteptat să fie în Cluj în acest caz o poziție unitară și fără echivoc din partea tuturor parlamentarilor de la toate partidele.”