Prima pagină » Sport » Scenariu-șoc! CFR Cluj, deja campioană! UEFA decide azi soarta fotbalului

Scenariu-șoc! CFR Cluj, deja campioană! UEFA decide azi soarta fotbalului

Scenariu-șoc! CFR Cluj, deja campioană! UEFA decide azi soarta fotbalului

În cazul în care se va decide astfel, CFR Cluj urmează a fi desemnată campioana țării, luând în calcul clasamentul la zi al Ligii 1. Gruparea din Gruia are 30 de puncte, cu patru mai multe decât urmăritoarele FCSB (locul 2) și Universitatea Craiova (locul 3).

Publicația spaniolă AS scrie că UEFA vrea să înghețe ligile naționale la nivelul ierarhiilor din prezent şi speră să găsească înţelegere din partea federaţiilor.

Nu ar fi o premieră, s-a mai întâmplat astfel în 1999, când s-a suspendat campionatul din Iugoslavia, din cauza războiului. Partizan Belgrad, liderul din acel moment, a fost desemnată echipa campioană.

Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că Federația „consideră ca fiind un risc ridicat deplasarea echipelor şi a personalului de specialitate la meciurile de fotbal”, chiar dacă partidele s-ar disputa cu porțile închise. De asemenea, „participarea tricolorilor U16 la turneul de dezvoltare din Bosnia-Herţegovina a fost anulată, la fel ca şi meciurile de pregătire ale selecţionatei Under 18 cu Finlanda, ce trebuiau să aibă loc la Buftea. Ambele acţiuni urmau să se desfăşoare în luna martie”.

Reamintim că Federaţia Română de Fotbal a suspendat până pe 31 martie toate competiţiile fotbalistice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja