Scenariu șocant pentru Steaua: pot pierde TOȚI JUCĂTORII

Publicat: 31 01. 2015, 09:07

Sandu susține că, în momentul în care FC Steaua își va schimba oficial denumirea în FCSB, din cauza litigiului cu MApN, toți jucătorii pot deveni liberi de contract.

”Jucătorii pot deveni liberi de contract odată cu schimbarea denumirii din FC Steaua în FCSB. Riscă să își piardă jucătorii, deoarece ei au contracte semnate cu FC Steaua, nu cu FCSB. Trebuie să fie foarte atenți la contractele jucătorilor. Corect juridic, contractele pot fi nule în momentul în care ei nu se mai numesc FC Steaua. Acest FCSB despre care citesc în presă nu reprezintă FC Steaua București. Pentru ca jucătorii să poată să își reprezinte clubul și să aibă drept de joc, trebuie să schimbe contractele. Altfel, jucătorii pot deveni liberi, pot pleca liberi”, a avertizat Mircea Sandu.