Prima pagină » Sport » Se păstrează decizia! DINAMO și UTA, fără spectatori la meciurile de acasă până la finalul play-out-ului

Se păstrează decizia! DINAMO și UTA, fără spectatori la meciurile de acasă până la finalul play-out-ului

Comisia de recurs a FRF a respins apelurile echipelor Dinamo şi UTA de reducere a sancţiunilor dictate de Comisia de Disciplină, ca urmare a incidentelor de la meciul direct care a avut loc pe stadionul Arcul de Triumf.

Dinamo şi UTA Arad mai au varianta de a se adresa la Tribunalul de Arbitraj Sportiv pentru reducerea sancțiunii.

La meciul Dinamo – UTA, scor 1-0, din etapa a 30-a a Superligii, ultima a sezonului regulat, au fost incidente între cele două galerii, arădenii fiind susținuți și de cei de la CSA Steaua.

Dinamo și UTA, fără spectatori la meciurile de acasă până la finalul play-out-ului

Întrunită marţi, 9 aprilie 2024, Comisia de Recurs din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri:

„AFC UTA Arad vs. CDE a LPF – Sancţiune disciplinară – Respinge recursul ca nefondat. Definitivă şi executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 09.04.2024, în şedinţă nepublică, la sediul LPF.

SC Dinamo 1948 SA vs. CDE a LPF – Sancţiune disciplinară – Respinge recursul ca nefondat. Definitivă şi executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 09.04.2024, în şedinţă nepublică, la sediul LPF” arată Comisia.

Dinamo şi UTA Arad au fost sancţionate la data de 27 martie de Comisia de Disciplină a FRF cu disputarea a patru meciuri fără spectatori și amendate cu câte 100.000 de lei.

Acum, niciuna dintre cele două echipe nu va mai juca în acest play-out cu fani în tribune la meciurile de pe teren propriu.

La Dinamo – UTA s-au aruncat torțe și fumigene pe gazon, iar ultrașii s-au bătut pe teren. Liderul galeriei de la CSA Steaua, Andrei Florescu, e arestat la domiciliu în acest dosar. Alți trei ultrași sunt în aceeași situație, restul fiind în libertate sub control judiciar. Ei sunt acuzați de încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive efectuate fără drept.

 

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și