Ședință la Prefectura din Prahova înaintea meciului cu Steaua
Prefectul de Prahova a convocat în ședință conducerea clubului Petrolul Ploiești, liderii galeriei petroliste și pe șefii Poliției și Jandarmeriei cu două zile înaintea meciului Steaua – Petrolul, prefectul transmițând „un apel la calm și comportament civilizat” către suporterii ploieșteni.
Prefectul județului Prahova, Marius Sersea, a convocat sâmbătă, o ședință de lucru la sediul Prefecturii Prahova, la care au fost invitați conducerea clubului de fotbal Petrolul Ploiești, liderii galeriei petroliste, precum și șefii Poliției și Jandarmeriei Prahova, anunță Prefectura Prahova într-un comunicat dat publicității vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În cadrul ședinței se vor analiza „măsurile necesare preîntâmpinării oricăror incidente, acte de violență și distrugeri cu prilejul meciurilor de fotbal”, se arată în documentul citat.
Prefectul de Prahova a lansat, prin intermediul presei, un „apel la calm, comportament civilizat și sportivitate” către toți suporterii echipei Petrolul Ploiești.
Ședința convocată de prefect va avea loc cu două zile înainte de meciul Steaua București – Petrolul Ploiești, partida dintre primele clasate la acest moment în campionatul intern urmând a avea loc luni, începând cu ora 20.45, pe Arena Națională.