Prima pagină » Sport » Șefii lui DINAMO anunță transferuri noi. „Ne mai dorim 4-5 jucători”

Șefii lui DINAMO anunță transferuri noi. „Ne mai dorim 4-5 jucători”

Administratorul special al lui Dinamo Andrei Nicolescu a anunțat că roș-albii vor mai aduce patru – cinci jucători.

Acesta a spus că obiectivul lui Dinamo în noul sezon e calificarea în play-off, dar s-ar mulțumi și cu locul 7 sau 8. Noul sezon al Superligii începe vineri, 12 iunie.

Andrei Nicolescu, antrenorul Zeljko Kopic, secundul Florentin Petre şi jucătorii Kennedy Boateng, Cătălin Cîrjan, Adnan Golubovic şi Dennis Politic au fost miercuri la evenimentul de lansare a noului echipament ce va fi folosit în sezonul competiţional 2024-2025.

Șefii lui Dinamo anunță transferuri noi

Dinamoviștii vor avea trei rânduri de echipament. Pentru meciurile de acasă va fi roşu complet, cel din deplasare va fi alb, iar cel de rezervă e o combinaţie de gri cu dungi roşii.

„Suntem într-o perioadă în care încercăm să reconstruim Dinamo aşa cum am declarat întotdeauna. Recunoaştem că suntem un pic în urmă cu câteva transferuri, dar trebuie să ţinem cont că suntem prima ţară în care începe campionatul. Începem foarte-foarte devreme, iar jucătorii de calitate pe care îi dorim sunt destul de complicat de adus. Ne mai dorim 4-5 transferuri, lista de jucători străini încă e deschisă. Încercăm să facem alegerile cele mai bune, asta e cel mai important. Pentru că am constatat că în trecut nu am făcut mereu alegeri chiar extraordinare şi am vrea să evităm să greşim”, a declarat Andrei Nicolescu, oficialul roș-albilor anunțând și că nu vor mai fi plecări de la Dinamo.

Obiectivul real al lui Dinamo, cel în care credem toţi, este că ne-am asumat că ne vom bate pentru play-off. În acelaşi timp spunem că nu ar fi o tragedie dacă am încheia la final pe un loc 7 sau 8, dar nu mai jos. Evidentă că ar fi o surpriză plăcută să fim în play-off. Este şi un risc, pentru că ne-am asumat să construim după mult timp, nu mai vrem soluţii de moment, soluţii de un an – Andrei Nicolescu

Transferuri Dinamo în această vară:

Alexandru Roșca (Șelimbăr / 25.000 de euro)

Kennedy Boateng (Austria Lustenau / gratis)

Cătălin Cîrjan (Arsenal / gratis)

Adrian Caragea (Sassuolo / gratis)

Cristian Licsandru (CS Tunari / gratis)

Raul Rotund (FCU Cluj / gratis)

Darius Gavrilă (promovat de la juniori)

Răzvan Pașcalău (Lecce / gratis)

Raul Opruț (KV Kortrijk / împrumutat)

Foto: Facebook.com/DinamoBucurestiOfficial

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile