Prima pagină » Sport » Selecţionerul Daniel Pancu a făcut calculele pentru ca „tricolorii” să se califice la EURO U21 din 2025

Selecţionerul Daniel Pancu a făcut calculele pentru ca „tricolorii” să se califice la EURO U21 din 2025

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României Daniel Pancu vrea victorii în jocurile cu Muntenegru şi Finlanda pentru ca tricolorii să nu fie obligați să ia șase puncte din ultimele meciuri din preliminarii pentru a se putea califica la Campionatul European U21 din 2025.

Naţionala U 21 a României, cu Daniel Pancu pe banca tehnică, întâlneşte Muntenegru pe 6 septembrie, ora 19.30, pe Stadion Eugen Popescu din Târgovişte, şi Finlanda pe 10 septembrie, ora 18:00, pe Tammelan Stadion din Tempere, în preliminariile EURO 2025.

România U21 e Grupa E cu Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia.

Selecţionerul Daniel Pancu a făcut calculele pentru ca „tricolorii” să se califice la EURO U21 din 2025

Tricolorii sunt pe locul doi în grupă, cu nouă puncte, după Elveția, care are zece puncte.

„În lotul de 23 convocat, 9 sunt jucători noi în comparaţie cu ultimul meci, cel din Armenia (n.r. – din luna martie a acestui an). În aceste condiţii nu mai prea putem vorbi despre omogenitate, de relaţii de joc. De aceea am preferat să aduc jucători care au jucat, care pot să alerge, care au un suflu bun şi se pot lupta de la egal la egal cu adversarii. Este o acţiune foarte importantă aceasta pentru că după aceste două jocuri cu Muntenegru şi Finlanda putem fi iar foarte bine în clasament. Sau putem fi din nou într-o luptă din aceasta în care să fim condamnaţi în final, iar eu nu îmi doresc aşa ceva. Istoricul nostru, al românilor, nu este unul favorabil în aceste situaţii. Deci sper să câştigăm pentru că nu îmi doresc să fim obligaţi ca în luna octombrie să câştigăm şase puncte din şase pentru a ne califica. Eu sper, şi avem şanse la sfârşitul acestei acţiuni, să nu mai fim condiţionaţi de obţinerea a 6 puncte în ultimele meciuri din octombrie (n.r. – în deplasare cu Muntenegru şi acasă cu Elveţia)”, a declarat Daniel Pancu la FRF TV.

Lotul convocat de Daniel Pancu:

PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Robert Popa (UTA Arad), Alexandru Roșca (Dinamo);

FUNDAȘI: Tony Strata (Ajaccio / Franța), Bogdan Oteliță (Sepsi OSK), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Ștefan Duțu (CS Afumați), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Sergiu Rimovecz (ACSM Reșița), Ștefan Ștefanovici (Politehnica Iași), Andrei Borza (FC Rapid 1923);

MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia), Cristian Mihai (UTA Arad), Constantin Grameni (Farul Constanța), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Ahmed Bani (Dinamo), Rareș Pop (FC Rapid 1923), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Ianis Stoica (FC Hermannstadt);

ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj).

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și