Selymes: Nu e un secret că vreau să ajung la Dinamo, dar stau la rând
Nou antrenor al formației Dinamo II, Tibor Selymes, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că visul său este să ajungă la prima echipă a clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare și a precizat că stă „la rând”, subliniind însă că nu este un pericol pentru actualul tehnician, Cornel Țălnar.
„Eu sper într-o colaborare bună. Nu știu dacă este un pas înapoi pentru mine, poate e un pas înapoi să-mi iau elan și să ajung din nou în prima ligă. Nu sunt un pericol pentru Țălnar, eu am semnat un contract pe două luni și atât. Vom discuta din vară mai multe. Trebuie să ne cunoaștem mai bine. Visul meu e să ajung la Dinamo, am mai spus-o, nu e un secret. Când o să fie o să fie, stau la rând, aștept”, a spus Selymes.
El a precizat că jucătorii de la noua sa echipă sunt talentați, dar nu sunt pregătiți bine din punct de vedere psihic. „E foarte important că ne-am întors la Dinamo, e un proiect frumos. Am găsit copii talentați. Vrem să le impunem mentalitatea de învingători, vrem să creștem acești copii și să dăm cât mai mulți jucători pentru prima echipă. Sunt copii talentați, dar mi se pare că nu sunt pregătiți bine și psihologic, sunt unele lucruri elementare pe care nu le cunosc. Toți vor să joace în străinătate. Noi trebuie să-i facem să rămână aici. Nu sunt toți pregătiți să facă pasul ăsta, nu sunt școliți cum trebuie. Noi nu suntem Dinamo 1, 2 sau 3, suntem doar Dinamo, e logic ca jucătorii care nu prins prima echipă să vină să joace la noi”, a afirmat Selymes, adăugând că Dinamo trebuie să aducă jucători tineri din toată țara.
La conferința de presă de vineri au fost prezentați, alături de Tibor Selymes, și secunzii acestuia, Iulian Mihăescu și Sorin Bucuroaia.
În vârstă de 42 de ani, Tibor Selymes a mai pregătit echipele FC Sopron (Ungaria), Liberty Salonta, Sportul Studențesc, Astra Ploiești și FCM Târgu Mureș.