Serena Williams: Nu am mai jucat împotriva unei sportive ca Niculescu, o luptătoare incredibilă
„Nu am mai jucat niciodată împotriva une sportive ca ea. A fost o luptătoare incredibilă, m-a făcut să muncesc din greu”, a spus Williams’.
Serena Williams a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 7-7, pe Monica Niculescu, locul 68 WTA, într-un meci din turul doi al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.
Williams a refuzat să participe timp de 14 ani la acest turneu, în urma unui incident petrecut la ediția din 2001. În acel an, surorile Williams urmau să se întâlnească în semifinalele turneului, dar Venus s-a retras cu puțin timp înaintea meciului, acuzând o accidentare. Publicul a interpretat retragerea lui Venus ca un aranjament. În finală, spectatorii au fluierat-o îndelung pe Serena Williams, care a câștigat totuși partida cu Kim Clijsters, scor 4-6, 6-4, 6-2. De atunci, Serena și Venus Williams au decis să boicoteze această competiție, poate cea mai importantă după turneele de Grand Slam și Turneul Campioanelor.
Organizatorii de la Indian Wells au început negocierile cu familia Williams cu mai bine de un an în urmă, după ediția 2014 a Australian Open. Discuțiile s-au finalizat cu revenirea Serenei în competiție.